Aniversarea a 90 de ani de la actul de unire al Basarabiei cu Romania angajeaza cele doua maluri ale Prutului intr-o dubla reflectie. La rasarit, obiectul acesteia este dat de conflictul dintre societate si stat in termeni de identitate, limba si trecut istoric. La apus, Basarabia este oglinda relatiilor dintre romanii de o parte si de alta a Prutului privit deopotriva ca "granita geografica" (intre 1918 si 1940) si ca granita politica, propriu-zisa in rest.
La fel de important, chestiunea basarabeana reprezinta piatra de incercare a raportului dintre diplomatia romana si cea rusa. O lectie evidenta a trecutului este ca toate canalele de dialog ale Romaniei cu Rusia trec prin Moldova. Articolul de fata schiteaza un portret Basarabiei ca obiect al relatiilor dintre romanii celor doua parti ale Prutului, urmand ca in viitor reflectia sa continue asupra relatiilor diplomatice dintre Bucuresti si Moscova in doua momente istorice de maxima relevanta: ministeriatul lui Nicolae Titulescu si deceniul politicii de "independenta" a Romaniei comuniste fata de Kremlin (1958 – 1968). Asa cum se poate banui, de fiecare data, chestiunea Basarabiei a dat tonul relatiilor politice dintre cele doua state.
Basarabia, o "Siberie a vestului"
In a doua jumatate a secolului XIX discursul national seducea cea mai mare parte a Europei, desigur cu intensitati diferite. In cazul provinciilor romanesti, fervoarea nationalista a intelectualilor scolii Ardelene se gasea intr-o incongruenta vizibila cu linistea si calmul Basarabiei. In 1891, Lascar Catargiu, pe atunci prim-ministru al Romaniei, nota ca "din Transilvania putem asculta plangerile fratilor nostri, insa din Basarabia nu se aude nimic" (apud Van Meurs). A explica cauzele acestei fraze-cheie inseamna a intelege in buna masura destinul Basarabiei insasi, atat in momentul cand a facut parte din Roma
