Sfârşitul sezonului 2005-2006 îi oferea lui Mihai Stoica, pe atunci preşedinte executiv la Steaua, ocazia să afirme că „a început hegemonia Stelei în campionatul românesc!“. Prezentul însă ne înfăţişează două echipe oltene pe val, Universitatea şi Pandurii, plus CSM Vâlcea în Liga a II-a, care luptă pentru promovare. Oltenia emană fericire şi nu e păcăleală de 1 aprilie. Ştiinţa este neînfrântă de şase etape, iar echipa lui Neagoe, reînviată de când acesta a preluat postul de antrenor, are patru victorii consecutive. Suporterii exultă, iar scandalurile par să fi dispărut pentru moment, problema punându-se acum în ceea ce priveşte parcursul prost din tur, când, dacă nu am fi pierdut atâtea meciuri, altfel ar fi fost situaţia în clasament la final.

Etapa de la Mioveni a venit ca un şoc pentru suporteri, care mai întâi au fost nevoiţi să facă deplasarea pentru a-şi vedea favoriţii, iar apoi au fost speriaţi de lipsa din atac a lui Baird şi Tănasă. Absenţele s-au văzut, Ştiinţa nearătând mare lucru în prima repriză în faza ofensivă, doar Costea reuşind să mişte ceva între apărătorii greoi din autobaza lui Cîrţu.

Intraţi la cabine în dezavantaj, fotbaliştii craioveni au trecut iarăşi prin miracolul pauzei, iar în a doua repriză au fost descătuşaţi, reuşind să întoarcă rezultatul şi să facă spectacol. Nu ştim ce le spune Napoli, cum reuşeşte să-i monteze şi să-i mobilizeze de fiecare dată, dar se pare că mecanismul funcţionează perfect. Ar trebui să ne sperie momentul în care o să conducem la pauză, căci atunci nu ştim cum ar mai reacţiona ai noştri, odată ieşiţi de la cabine.

Trebuie apreciată calitatea apei vii sau a vrăjilor demne de cele mai frumoase basme pe care le face Nicolo în vestiar, dacă până şi Dina a găsit calea spre izbândă şi a reuşit să marcheze, deşi fusese înjurat aproape tot meciul pentru randamentul său slab.

Cu bunele şi relele din