Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva E.ON aprinde lumanarile

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 3 aprilie 2008 ·

Greva E ON aprinde lumanarile• In cazul declansarii unei greve generale a sindicatelor din electricitate, consumatorii fizici ar putea ramane pe intuneric daca retelele de electricitate vor suferi avarii • In cazul aparitiei unor avarii, electricienii nu sunt obligati sa intervina la retelele la care sunt racordati abonatii casnici, dupa ce au declarat greva • "Legea spune foarte clar ca noi trebuie sa asiguram alimentarea cu energie electrica la anumiti consumatori si aici ma refer la scoli, gradinite sau spitale, care nu vor avea de suferit in cazul declansarii unei greve", a mai spus Cristi Munteanu, liderul sindicatului Sinerg din cadrul E.ON Moldova SA

Astazi va avea loc o noua runda de negocieri intre sindicalistii din electricitate si conducerea E.ON Moldova SA. Dupa ce saptamana trecuta negocierile dintre cele doua parti nu au dus la nici un rezultat, de aceasta data atat sindicatele, cat si conducerea spera sa ajunga la o intelegere. Sindicatele au respins propunerea conducerii companiei de electricitate, care la ultima runda de negocieri a oferit o crestere salariala de numai cinci la suta, in conditiile in care sindicatele solicita o marire de 25 procente. Liderii sindicalistilor spera ca de aceasta data sa se ajunga la un numitor comun, pentru a evita declansarea unei greve care ar afecta direct consumatorii. In cazul declansarii unor actiuni mai ample de protest, mii de locuitori din cartierele iesene pot sta la lumina lumanarii. Asta pentru ca electricienii nu se vor deplasa pentru remedierea eventualelor pene de curent.

"Eu nu ma hazardez in nici un fel de ipoteze. Nu vreau sa iasa nici un fel de speculatii, o sa asteptam si o sa vedem ce iese din aceste negocieri si ne vom pronunta pe urma", a precizat liderul sindicatului din electricitate Sinerg, Cristi Munteanu. Pe de alta parte, acesta a mai precizat ca in cazul decl

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 37 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Marian Vanghelie, trimis în judecată de DNA pentru fraudarea Economat Sector 5

Wall-Street.ro acum 16 minute
Fostul primar Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu privind fraudarea Economat Sector 5. Anunțul a fost făcut de procurorii de la Direcția Național

Viktor Orban crede că lumea se va linişti odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă

HotNews acum 30 minute
Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum o ora
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum o ora
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Reacţii după anunţarea grupei de calificare la Campionatul Mondial. Mircea Lucescu: O grupă echilibrată

Mediafax acum o ora
„E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi. Austria a terminat o grupă de la EURO pe primul loc, peste Franţa sau Ţările de Joc, nu trebuie să considerăm că e simplu să ne cal

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-1°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°