Filmul lui Radu Gabrea are la baza romanul omonim al lui Eginald Schlattner, unul dintre putinii sasi ramasi in Romania, devenit pastor la 45 de ani intr-o biserica aproape goala, biserica a umbrelor si scriitor la 65. Romanul a fost publicat in 1998 si a deschis o trilogie din care mai fac parte Minusile rosii si Pianul din ceata. Daca nostalgia si memoria sint cuvinte-cheie pentru roman, in filmul lui Gabrea ele sint articulate sensibil in cimpul magnetic dintre doua epoci, interbelicul cu note belle époque si perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Regizorul construieste filmul in jurul unui cvartet adolescentin, liceenii Felix Goldschmidt (David Zimmerschied), Gisela Glückseling (Alicja Bachleda-Curus), al carei tata poseda si unicul cinematograf din localitate, aristocrata Alfa Sigrid Binder (Iona Teodora Iacob), obsedata de o moarte prematura, si ambitiosul Hans Adolf Bediner (Axel Moustache) – fiul cosarului, minat de un puternic complex de inferioritate. Intreg filmul este construit pe baza unei retrospective, regizorul bucleaza scena initiala revenind cu o scurta coda care inchide filmul si cu citeva decupaje-medalion care alcatuiesc un album al amintirilor. Fagarasul anilor ’40, un Fagaras al amintirilor, apare idilizat, pe de-a-ntregul paradisiac, cum o si afirma replica amuzat-bonoma a unui localnic, precizind ca singura diferenta dintre lumea lor si Paradis este ca in Paradis locuitorii umbla dezbracati.
Este privilegiul micilor comunitati sudate pe baza unor solidaritati seculare de a trai intr-o armonie multiculturala binecuvintata ecumenic, armonie pe care declansarea razboiului o spulbera intr-o clipita. Reintrarea brutala in istorie dezleaga nu numai fortele ostile, dar ofera si o cauza adolescentilor nesiguri, printre care si cei doi prieteni deveniti frati de cruce, dar si de batalion, Felix si Hans Adolf, Cain si A
