Subiectele de la bacalaureat vor fi modificate in concordanta cu propunerile inspectoratelor scolare care s-au ocupat de analiza amanuntita a tipurilor de subiecte. In judetul Iasi s-a lucrat pe itemii repartizati de la limba romana, limbi moderne, literatura universala, greaca moderna, matematica M2-4, fizica, chimie sau istorie. De asemenea, consiliile consultative s-au ocupat si de educatia antreprenoriala, muzica, istoria teatrului, coafor stilist, hidro-meteorologie, agroturism, procesare text si electronica. "S-au facut observatii punctuale, pe subiecte, atit la partea repartizata judetului, cit si la restul subiectelor, acolo unde a fost cazul. Observatiile au tinut de claritatea formularii cerintelor, care sa nu lase loc la alte interpretari, cit si de tehnoredactarea propriu-zisa. La hidrotehnica, de exemplu, este important daca in text apare «talaz» sau «taluz». S-a incercat eliminarea oricarui risc de a se denatura intelesul textului. De asemenea, s-a verificat daca, prin rezolvare, subiectul raspunde cerintelor programei de bacalaureat. S-a urmarit, de exemplu, ca Subiectul I din toate cele 100 de variante sa aiba acelasi grad de dificultate", a declarat purtatorul de cuvint al Inspectoratului Scolar Judetean, Cristina Dascalu. Varianta finala a subiectelor la probele scrise ale examenului de bacalaureat va fi publicata pe 11 aprilie pe site-ul Ministerului Educatiei, la adresa www.subiecte2008.edu.ro, iar pina pe 27 aprilie vor fi facute publice si subiectele de la probele orale. De asemenea, pina la sfirsitul lunii aprilie, Ministerul Educatiei va distribui inspectoratelor scolare materiale electronice cu subiectele de la matematica, fizica, chimie si informatica si rezolvarile acestora, astfel incit sa poata ajunge la toti elevii, inclusiv la cei din mediul rural care nu au internet. Subiectele de la bacalaureat vor fi modificate in concordanta cu prop