Probabil multi dintre cei care scriu consecvent la o rubrica intr-o revista ajung sa se intrebe la un moment dat in legatura cu menirea rubricii lor, daca ar fi fost mai bine sa scrie despre altceva, daca nu-si irosesc energiile intr-o directie eronata. Unele rubrici pot ajunge la un moment dat sa semene cu niste metarubrici, in care autorii lor se chestioneaza si pe ei in timp ce isi „indeplinesc“ cu sirg sarcinile jurnalistice zilnice, saptaminale sau lunare. Probabil ca si rubrica de fata a ajuns la un astfel de punct autoreferential prin resimtirea nevoii de a dezvalui cititorilor fideli mici „secrete“ despre bucataria proprie sau mici referinte subiective la adresa celei care scrie.
Am ajuns asadar intr-un punct nodal in care ma intreb mai mult in legatura cu alegerea subiectului: despre ce merita sa scriu si ce sa las, implicit, deoparte, ce intereseaza mai mult cititorii si de unde imi vin cele mai multe feedback-uri sau ce asteptari au cititorii.
In plus, am reflectat in ultimul timp la modul in care ar putea interrelationa cele doua pasiuni care ma definesc: literatura romana si studiile culturii virtuale. Si mai ales la modul in care as putea sa scriu despre relatia dintre cele doua intr-un format jurnalistic. Sint aceste doua domenii asa de diferite intre ele incit sa fie nevoie sa le abordez separat, fara a gasi o punte care sa le aduca impreuna? Raspunsul pe care l-am gasit, dupa cum s-a putut vedea deja, este ca una dintre aceste punti o constituie blogurile si site-urile literare (fie ale unor scriitori fie ale unor grupuri interdisciplinare), cu atit mai mult, cu cit putini scriu in presa scrisa despre ele.
In legatura cu cele doua pasiuni profesionale, una care tine mai mult de catedra sau de cercetare, iar alta mai mult de jurnalistica „alternativa“ sau chiar de zona marginala a culturii, lucrurile nu sint simple, de multe
