Unul dintre punctele nevralgice ale exegezei - si puteti lua acest fapt ca o generalitate imuabila - este dependenta pe care aceasta o manifesta fata de mainstream-ul epocii, iar daca scriitorii acestui mainstream au mai fost si unii ale caror existente pot friza legenda, cu atit mai bine. Intra deja in orizontul unui marketing mitologic din care toti au cite ceva de cistigat. Exegeza are tendinta, oarecum diafan cultizata, dupa "profilul" unui arhicunoscut principiu protocronist, de a omite scriitorul de "zona crepusculara", cel care nu ia parte la prezentul literar-artistic, trecindu-l fara nici o ezitare la capitolul INCOMPREHENSIBILITATE, evident, de comun acord cu etica "bunului de tipar". Adica: "faptul ca autorul stie sa se mentina in singurul flux rodnic, rodnic deoarece reflecta cu rigoare stiintifica transformarile realitatii" (Czeslaw Milosz). Ce importanta are daca acest "flux rodnic" reprezinta un neomaterialism dialectic, unul, ce-i drept, aerat la parametri liberali sau ca am ajuns sa producem literatura de consum in cantitati industriale? Piata evolueaza, mai ales in segmentul implementarii noului VIZIONARISM nord-american, indiferent de cit mizerabilism estetic ar genera. Ea nu are nimic de-a face cu actul creator. Ea este axata pe cerere si oferta, iar in tot acest context, vechi de cind tiparul si seductia, literatura devine cvasi-imperceptibila. O ciudatenie de colectie care mai anima doar reveriile potentialitatilor avortate. Poftiti doar citeva exemple ale unor asemenea potentialitati, care se pare ca nu intra in zona de interes a exegezei: Constantin Fintineru, Alexandru Vona, Virgil Carianopol, Alexandru Alexianu, Octavian Bilcescu, Daniel Turcea, Mariana Marin, Dimitrie Stelaru s.a.m.d. Din acest "s.a.m.d." face parte si poetul despre care voi scrie saptamina aceasta: Constant Tonegaru.

Plantatie de cuie

@N_