Justiţia europeană susţine drepturile partenerilor de acelaşi sex. Sursa: AFP Photo
Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg (CEJ) a decis, marţi, că un homosexual din Germania, Tadao Maruko, poate beneficia de pensia de supravieţuitor acordată în urma morţii partenerului său de viaţă. Oficialii Uniunii Europene au salutat decizia, iar avocatul lui Maruko a subliniat că aceasta ar putea avea un impact în statele UE cu legislaţie asemănătoare cu cea germană.
Povestea a început în 2001, când Tadao Maruko a stabilit, în temeiul legii germane, o uniune consensuală cu partenerul său de viaţă. Partenerul de viaţă al lui Maruko a decedat în 2005, iar acesta a solicitat organismului responsabil cu administrarea asigurărilor de viaţă să-i acorde dreptul la o pensie de soţ supravieţuitor.
Cererea a fost însă respinsă, compania de asigurări motivând că statutul ei nu prevede un astfel de drept pentru partenerii de viaţă supravieţuitori. Aducerea cazului în faţa CEJ a culminat cu victoria lui Maruko. Instanţ a a decis că refuzul fondului de pensii reprezintă o discriminare, în condiţiile în care parteneriatul între persoanele de acelaşi sex este comparabil cu o căsătorie. Ieri, Comisia Europeană a salutat decizia CEJ. „Totul depinde de legea fiecărei ţări. Dreptul la o pensie de urmaş există dacă două regimuri (căsătoria şi parteneriatul persoanelor de acelaşi sex - n.r.) sunt analoage“, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.
DREPTURI
Parteneriatele gay în UE
Căsătoriile între persoane de acelaşi sex, cu toate drepturile care vin de aici, sunt recunoscute în Spania, Olanda şi Belgia, potrivit BBC. Parteneriate legale, similare căsătoriei, există însă în mai multe ţări europene - Germania, Suedia, Danemarca, Marea Britanie, Cehia, Slovenia, Ungaria, Finlanda, Portugalia.
Contrac