Yo no naka wa
Mikka minu ma ni
Sakura kana
Oshima Ryota – sec. XVIII
Va aduceti aminte al doilea vis din Akira Kurosawa’s Dreams? Un pusti e judecat de spiritele unor pomi roditori. E acuzat pentru pomii taiati, „crima“ comisa, in fapt, de familia sa. La poalele unui deal de un verde intens, pustiul, intr-un chimono de matase indigo, e supus intrebarilor (la inceput) dure ale unui complet de judecata invesmintat in portocaliu stralucitor, cu chipurile ascunse in spatele unor masti albe Kabuki. Totul straluceste in cadru. Acuzatorii sint toti urcati pe dealul terasat din fata copilului, amenintatori, batjocoritori. Lacrimile incep sa-i curga pe obraz si cineva incearca sa-l apere: el a plins cind au fost taiati. Da, pentru ca ii plac fructele, de aceea! Atunci copilul isi inghite plinsul si rupe tacerea: ba nu! Fructe pot sa cumpar. Dar de unde sa cumperi o livada in floare?!
Cum nu vorbesc limba japoneza – iar despre cultura nipona stiu (mai ales) ce m-a invatat Angela Hondru de-a lungul unei nopti, in tren, la-clasa-intii-in-frig spre Viseu, acum douazeci de ani –, m-am bucurat de versurile cu iz de haiku ale lui Ryota, in traducere; deci: „Viata e scurta/ Precum gloria de trei zile/ A florii de cires“. Cu putin noroc insa, si anul asta, ca in oricare din ultimii 96 de ani, locuitorii Washingtonului, precum si turistii, zecile de mii de turisti, se vor putea bucura de frumusetea florii de cires pentru cel putin doua saptamini. Timp in care, pe rind, vor inflori cei… 3.750 de pomi japonezi de pe malul Potomacului si al lacului dintre monumentul Jefferson si piramida lui Washington.
in prima mea primavara la Washington, in 2006, nu i-am gasit. Pe cei 3.750 de ciresi. Stiu, stiu, dar orasul e tot presarat cu (alti) pomi in floare si un film de 36 de pozitii (nu trecusem la digital pe vremea aceea) era gata inca inainte
