BUCURESTI
Razboiul nu a fost o surpriza pentru mine. Il prevazusem. Si pentru ca eram foarte legat de Antoni Roman1, care era in acelasi timp si superiorul, si prietenul meu, am plecat impreuna cu el. In harababura care domnea, exercitarea functiei era aproape imposibila; de pilda, nu s-a ajuns la anuntarea moratoriului, asa incit, mai tirziu, germanii au incasat foarte scrupulos de la populatie toate darile catre stat. Antoni Roman propusese luarea unei astfel de decizii la sedinta Consiliului de Ministri inca dinainte de plecarea din Varsovia, a vorbit despre ea si la sedinta guvernului din Luck, insa Kwiatkowski2 si Smigly3 s-au opus categoric.
In Równo parea ca ne vom opri mai mult. La ordinul ministrului Roman, am inceput sa editez revista Ostatnie Telegramy [Ultimele Telegrame – n.t.]. Ii foloseam pe ziaristii de la Polska Zbrojna [Polonia Armata – n.t.]. Publicatia era gratuita, avea doua pagini; au aparut trei numere. Informatiile proveneau de la auditiile radio, de la biroul de presa al CM si de la autoritatile civile si militare aflate in Luck. Tirajul era de 6.000 de exemplare. Nu stiu daca s-a pastrat vreun exemplar pina astazi. Factura de la tipografie gasita printre hirtiile mele este singura dovada a existentei revistei.
Cind am ajuns in Sniatyn, ministrul Roman m-a trimis la Kolomia, unde stationa Comandamentul General. Trebuia sa-i inminez ceva adjutantului lui Smigly. Am sosit la Kolomia si m-a intimpinat o stare de euforie, caci sosisera vesti despre victoria lui Sosnkowski4. Wenda5, care se afla acolo, m-a insarcinat cu infiintarea unei statii radio in Sniatyn, profitind de prezenta angajatilor radioului din Lvov. Euforia mi s-a transmis si mie si cu aceasta stare de spirit m-am intors la Sniatyn. Insa a doua zi am primit instiintare de la ministrul Roman, care se afla undeva in apropiere, ca trebuie sa merg
