In 1935, Tiraspolul facea partea din Republica Autonoma Moldoveneasca, un construct pseudonational inventat de sovietici pe teritoriul actualei Ucraine. In 1935, la Tiraspol incepe constructia unui teatru. De aici, povestea devine putin confuza: in ’36, aici incepe sa functioneze o trupa, care se muta, dupa „inventarea“ Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti, la Chisinau, sub numele de Puskin, trupa care, ulterior, se transforma in actualul Teatru National „Mihai Eminescu“ (de limba romana).

Capitala Transnistriei n-a mai avut institutie de spectacol pina la sfirsitul anilor ’60, cind aici soseste, pe traseul invers, de la Chisinau, regizoarea Nadejda Aronetkaia si studentii ei. Fugea absolventa faimoasei scoli Gitis de un scandal de amor, cu un actor cu 20 de ani mai tinar, un Scapin care-a facut istorie si tata al unui copil de doi ani, sau era minata de un spirit al inceputurilor, de dorinta de a o lua de la capat, pe tarim virgin? Aronetkaia a fondat, in 1969, Teatrul Republican din Tiraspol, de limba rusa, a pornit si o scoala de teatru pentru actori, iar de atunci incoace, spiritul ei domina institutia. Regizoarea a murit in 1993, dar pare sa fie inca vie, inca acolo. De vreun an, dupa multe diligente, conducerea a obtinut ca teatrul sa poarte numele Nadejdei Stepanova.

Niciodata n-am auzit pe cineva, in teatrul romanesc, vorbind despre un mentor cu un respect incarcat de atita evlavie cum o fac actorii din Tiraspol. Nu doar memoria Nadejdei Aronetkaia, nu doar o traditie a scenei incearca sa pastreze acesti oameni, e vorba de un mod de viata pe care aspira sa-l conserve, in ciuda politicii, a izolarilor, a saraciei; gloria de altadata, demnitatea si respectul de sine.

Multi dintre discipolii Nadejdei Stepanova si-au cautat norocul in alte parti, mai putin lovite de nesansa ca Transnistria; nici unul nu si l-a gasit. Daca