Acesta este preţul unei luni pe front. Bărbaţii care au luptat în cel de-al doilea război mondial primesc, pentru fiecare lună care depăşeşte primul an de conflict, câte trei lei. „Odată, eram în Munţii Tatra, în Cehoslovacia. Era aşa de frig, încât în nopţile de iarnă îmi scoteam picioarele din bocanci şi le ţineam în căciulă. Mergeam prin zăpada care ajungea - se apleacă şi îşi taie genunchii cu palma - până aici. Şi erau oameni care veniseră până acolo în opinci. Un întreg batalion“, povesteşte Emil Malciu, ştergându-se uşor cu o batistă. A împlinit recent, pe 8 martie, 90 de ani. „Am pornit spre 100“, spune zâmbind, parcă nevenindu-i a crede. „Nu stau în banii statului, dar vorbesc în numele veteranilor care mai sunt în viaţă. Noi nu putem ieşi în stradă să manifestăm, să protestăm, dar vrem să ştim cum pentru noi se găsesc doar trei sau cinci lei. Am văzut moartea cu ochii câţiva ani, au căzut obuze lângă noi, printre noi, unii au fost răniţi, alţii - mutilaţi, alţii - ucişi. Nemţii veneau pe schiuri, în halate albe şi trăgeau în Cehoslovacia. Am primit decoraţii, dar ele nu ţin nici de foame, nici de cald“, îşi spune oful fostul absolvent de limbă franceză şi istoria artei.
O soldă constantă Decorat cu ordinul „Coroana României“ în grad de „Cavaler cu spade şi panglică de Virtute Militară şi Frunze de Stejar“ şi, mai târziu, cu Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial - 1941-1945“, pentru „serviciile militare aduse statului român“, Emil Mihai Malciu primeşte de la respectivul stat nici mai mult, nici mai puţin de 245 de lei, din care renta este de 214 lei. Pentru lunile în care a luptat pe front, pentru rănile, operaţiile şi săptămânile de spitalizare prin care a trecut, pentru groaza şi frica de obuzele care i-au sfâşiat camarazii şi care au căzut atât de aproape de el. Fostul administrator de la Eforia Spitalelor Civile, cel
