Sigur, ceva începe să se mişte pe terenul esteticii muzicale autohtone. După antrenamentele tari săvârşite cu decenii în urmă de "tehnicieni" erudiţi precum Dimitrie Cuclin, George Bălan ori Wilhelm Berger, a venit, iată, rândul unor confruntări decisive, capabile să suplinească absenţa copioasă a traducerilor şi a unor întreprinderi metodice, în pas cu timpul. Cea mai recentă este, probabil, şi cea mai pilduitoare. Estetica muzicală - un alt fel de manual (Editura U.N.M.B., Bucureşti, 2007) constituie rodul unui proiect de cercetare iniţiat de Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti în parteneriat cu Asociaţia "Dan Constantinescu" şi subvenţionat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Strategia ópusului este deconspirată încă din Prefaţă de către Antigona Rădulescu, cea care a îngrijit cu distincţie şi discernământ ediţia: "Sunt puse laolaltă mai multe puncte de vedere, de stiluri şi mentalităţi care, sperăm, dau măsura unei muzicologii româneşti ce se doreşte lipsită de prejudecăţi, dar riguroasă, modernă, în acelaşi timp ţinând cont şi sprijinindu-se pe o tradiţie solidă." Imensa majoritate a autorilor sunt cadre didactice ale Universităţii muzicale bucureştene. Poate de aici minuţia informaţiei ori docta structurare a conţinutului. Meticulos şi erudit, ca de obicei, Alexandru Leahu realizează o pertinentă incursiune în lumea doctrinelor estetico-filosofice referitoare la domeniul sonor, atingând zonele fierbinţi ale abordării sintetice vizavi de practica artistică din ultimile două secole, ale poeticilor componistice în stare să generalizeze elementele limbajului muzical, ale experienţelor artistice, ipotezelor asupra originii artelor şi a căilor spre universalitate ori ale frumosului muzical (fie că este vorba despre autonomia şi heteronomia detectării resurselor, de geneza formelor ca reprezentare a timpului muzical sau de sincretismul arte