Ce măsură ce atmosfera politică s-a încins în vederea alegerilor, iar guvernul lui Duca a luat măsuri - dure, multe abuzive - contra legionarilor, presa de toate culorile l-a criticat constant, în numele legii. Cuvîntul l-a criticat şi el, dar mai rar în numele legii, şi mai des în numele legiunii. Fostul oficios al regelui s-a transformat peste noapte într-un "adevărat oficios al Gărzii de Fier", căreia i-a luat "făţiş" apărarea. Asasinarea - de către poliţie! - a studentului gardist Virgil Teodorescu (episod evocat de Eliade în Noaptea de Sînziene) l-a făcut pe Nae Ionescu să diagnosticheze, în editorialul din 25 noiembrie, "disoluţia revoluţionară" a vieţii publice româneşti, care "a intrat în era asasinatelor". În vreme ce presa democrată făcea repetate apeluri la nefolosirea armelor în viaţa politică, Nae Ionescu explică tacticos (asemănător cu Sebastian, în articolul Atentatul de la Viena) că s-a trecut într-o perioadă istorică a "luptelor cu mînă armată, în care viaţa indivizilor nu mai contează", că firea românilor nu e nicidecum paşnică, istoria noastră fiind doldora de "asasinate politice", dar făcute "de boieri", şi că acum, prin legionari, s-a ivit un nou tip uman, pentru care "viaţa nu are nici un preţ", care "nu se intimidează de moarte", ci "abdică de la existenţa individuală, cu scopul precis de a potenţa pe cea a colectivităţii"; mai mult, aceştia consimt nu numai să moară, "ci şi să omoare". Totuşi, ei nu trebuie consideraţi criminali, ci "oameni noi", sau, mai precis: "jertfe". În numeroasele sale intervenţii pentru Legiune, Nae Ionescu - ca ultimul intrat în sprijinirea legionarilor, poate vrînd şi să îşi recupereze întîrzierea şi să reducă avantajele mai vechilor sprijinitori ai acesteia, precum Nichifor Crainic sau Dragoş Protopopescu - avertizează guvernul că măsurile antilegionare vor avea consecinţe nefaste pentru ţară. Şi, pretextînd că desc