Un elefant... se legana... pe o panza de paiaaanjen... si pentru ca... panza nu s-a rupt... inlocuiti panza de paianjen cu o punte subreda si obtineti una dintre cele mai tari scene din "Horton Hears a Who!"/"Horton", animatia care cu siguranta ar fi devenit "a anului" daca la inceputul lui septembrie "Wall-e" nu si-ar lati trilurile electronice pe marile noastre ecrane.
Daca "Wall-e" reprezinta riscul asumat al celor de la Disney/Pixar, fiind o animatie SF cu personaje care nu vorbesc, "Horton" este o ecranizare dupa unul dintre cei mai faimosi autori de carti pentru copii, celebrul Dr. Seuss. Poveste despre familie, buna intelegere si... relativitate, "Horton" imbina sensibilitatea si rimele lui Dr. Seuss (pe numele lui adevarat Theodor Seuss Geisel) cu o animatie trasnet, realizata de creatorii seriei "Ice Age" (pasionati de elefanti si stramosii lor, se pare).
Cine este Horton? Horton (Jim Carrey) este elefantul nostru favorit (de acum inainte, desigur), locuitor al coloratei jungle Nool. In timpul unei bai in rau, Horton aude un mic strigat de ajutor venind dintr-un graunte minuscul ce pluteste prin aer. Convins ca exista viata pe acel graunte, Horton face tot posibilul sa-l puna la loc sigur, intr-o mica pestera din varful muntelui Nool.
In calea lui stau o multime de locuitori ai junglei (de fapt chiar toti, starniti de despotica doamna Cangur, interpretata de Carole Burnett, care vede "fabulatiile" lui Horton drept un semn de anarhie ce va distruge pacea din jungla), dar Horton nu se va da inapoi de la nimic pentru a pune la adapost grauntele, salasul oraselului Who-ville, administrat de Primar (Steve Carell).
Pe langa interpretarile excelente, "Horton" emotioneaza si fascineaza parinti si copii deopotriva, caci si cei mici si cei mari se vor amuza copios atat la nastrusniciile lui Horton (atentie la urechile lui in forma de aripi de i