CĂRTĂRESCU: "Războiul post-modern cu Bin Laden, al «ciocnirii civilizaţiilor», nu va estompa marea frică a unei catastrofale confruntări între naţiuni, în stil «secolul XX»".
Summitul de la Bucureşti marchează începutul unei crize de politică internaţională „clasică“, adică acea politică internaţională care păruse să dispară sau să se estompeze după evenimentele de pe 11 septembrie 2001. L-am ascultat pe preşedintele Băsescu, invitat într-o emisiune la televizor, explicând că Rusia pare să păstreze în continuare reflexe tipice Războiului Rece, când, de fapt, altele sunt problemele adevărate ale lumii globalizate de azi: terorismul, încălzirea globală, problemele ecologice, securitatea internetului etc. Rusia, ameninţată ea însăşi de aceste flageluri, ar trebui să înţeleagă că e o aliată a NATO, nu un adversar, ca în vremea Cortinei de Fier. Că trăim, adică, într-o lume postmodernă, care-a depăşit sângeroasele războaie între naţiuni din secolul XX, ca şi epoca totalitarismelor şi a confruntărilor ideologice. Că Rusia, oricum am lua-o, e un stat civilizat, parte a moştenirii tradiţiei europene şi care tinde, măcar, spre democraţie, dacă n-a realizat-o încă deplin. E un exemplu tipic de wishful thinking. Realitatea e mai ternă şi mai tristă.
Fără-ndoială că toate acele „issues“ ale unei lumi globalizate există cu adevărat şi sunt grave şi importante. Dar e o iluzie că vechea coloană vertebrală a unei lumi învechite în răutăţi s-a frânt peste noapte, odată cu căderea zidului ce despărţea Berlinul în două. Astăzi, după o perioadă de euforie, trebuie să constatăm că naţionalismul, autoritarismul şi imperialismul, ce păreau definitiv aruncate la lada de gunoi a istoriei, n-au dispărut, ci s-au remodelat, ameninţând mai departe lumea democratică. Nu problema terorismului, a războaielor din Afganistan şi Irak sau a ameninţărilor ecologice vor domina su