DOAR EGAL PENTRU FIORENTINA
Echipa italiană Fiorentina a terminat la egalitate, 1-1 (0-0), pe teren propriu, cu formaţia olandeză PSV Eindhoven, golul echipei gazdă fiind marcat de atacantul român Adrian Mutu.
Mutu a deschis scorul cu multă şansă, în minutul 56, când o degajare lungă a fost deviată de Pazzini, Mutu şi portarul Gomes au alergat spre balon, dar din acest carambol a intrat în plasă. Peste numai şapte minute, PSV a egalat, prin Koevermans, după o pasă superbă a lui Affelay.
Meciul a debutat cu o ocazie a lui Mutu, în minutul 2, la care PSV a replicat un minut mai târziu, prin Koevermans. PSV a arătat că este mai bine organizată şi a condus tactic jocul în faţa unei echipe gazdă care a părut în criză de soluţii. Pe finalul primei reprize, echipa ''viola'' a avut două oportunităţi, prin Pazzini (32, 36), dar portarul Gomes a fost la post.
Imediat după pauză, Afellay (47) a tras bine din unghi, dar Frey a salvat golul. PSV a ratat din nou la scurt timp, prin Koevermans (50).
După cele două goluri marcate a urmat din nou o perioadă bună pentru PSV, dar treptat, Fiorentina a început să pună presiune, iar Mutu a tras de la marginea careului (78), însă portarul de rezervă Roorda a salvat golul. În minutul următor, Montolivo şi Mutu l-au pus din nou la încercare pe Roorda, dar golul nu a venit.
Fiorentina - PSV Eindhoven 1-1 (0-0)
Au marcat: Adrian Mutu (56), respectiv, Danny Koevermans (63).
Florenţa, Stadion ''Artemio Franchi'': 38.000 de spectatori.
Au evoluat echipele:
Fiorentina: Frey - Jorgensen, Ujfalusi, Gamberini, Gobbi - Santana (Osvaldo, 90+3), Montolivo, Liverani (Vieri, 76), Kuzmanovic (Donadel, 67) - Pazzini, Mutu. Antrenor: Allessandro Prandelli.
PSV: Gomes (Roorda, 59) - Kromkamp, Salcido, Marcellis, Rajkovic -