Băncile centrale ar trebui să ia în calcul preţurile de pe piaţă imobiliară în momentul în care i-au decizii asupra dobânzii de politică monetară, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI). Criza creditelor neperformante din SUA, care a dus la falimentarea unor bănci importante, la concedierea a zeci de mii de oameni şi la pierderea casei de către mii de persoane care nu mai puteau să-şi achite creditul, a readus problema creditării în prim-plan.
Forul economic mondial a sugerat băncilor centrale să ţină cont în stabilirea ratei dobânzii de referinţă de preţul imobiliarelor. Altfel spus, guvernatorii ar trebui să ţină cont de evoluţia acestei pieţe, care poate influenţa creşterea economică. O dobândă de referinţă mare practicată de banca centrală înseamnă dobânzi mai mari la creditele acordate de către băncile comerciale, care determină scăderea nivelului de împrumut şi, în final, scăderea cererii de pe piaţa imobiliară.
În România, de exemplu, BNR a mărit dobânda de referinţă până la 9,5%, decizie ce a obligat mai multe bănci importante să-şi aprecieze dobânzile la creditele acordate. Ponderea pieţei imobiliare este însă diferită de la stat la stat, mai ales în funcţie de stadiul de dezvoltare al pieţei creditelor imobiliare. FMI subliniează în acest raport că diferenţele dintre state sunt destul de mari în ceea ce priveşte creditarea, dând ca exemple SUA, care până recent avea o dobândă de referinţă mică, ceea ce facilita accesul la credite imobiliare, şi Franţa, unde politica de acordare a creditelor este mai strictă.
Căderea unei pieţe imobiliare nu înseamnă numai scăderea preţurilor. Ea poate determina, de la caz la caz, falimentele unor bănci care au acordat credite garantate cu proprietăţi care acum valorează mult mai puţin, poate duce la concedierea a zeci de mii de persoane, de la agenţi imobiliari la bancheri
