Din nou
Din nou mă încolţeşte, aruncă mreje transparente,
mă pregăteşte pentru încarcerare şi-mi pune coarne
Împieliţatul, Racul Negru,
ce trece Râul de-a-ndoaselea.
E ca într-un film.
Iar eu accept iluzia şi-i ascult vocea mică şoptindu-mi
"Maiestate, viaţa e un foc de paie pe care-l stinge
roua, pe care-l tubură răsuflarea licuricilor.
Eu sunt Mijlocitorul, eu deschid cale bălăriilor să
înainteze spre capătul drumului, eu îţi adulmec
zilele şi pun gaz pe foc. E un truc milenar acesta,
furişat în cutele timpului, ca acrobatul în chingile fricii".
Am crezut că vorbesc ambiţia şi ignoranţa, cele
două alfabete obraznice,
reverenţe făcute Regulei.
Acum, sunt doar mirat că fiece semn îmi confirmă
spusele lui: iubirea e ademenitoare şi senzuală,
fericirea e epuizantă, un experiment ratat.
şi-n timp ce mă apropii de închiderea uşii,
calculez golul din urmă
şi constat că mi-e teamă să pun întrebări.
Port în braţe un nor din care plouă
cu vise, madone şi mărăcini.
Aoria
Văzul înconjoară zidurile, trece dincolo
în lenta unduire a zilei.
Auzi-l cum vântură spuma cuvintelor,
cum judecă pricini străine,
cum prigoneşte mărturiile nepricepuţilor.
Unii dobândesc har, alţii păzesc judecăţile drepte
şi moştenirile unor proscrişi.
Nimeni nu e la locul lui şi nici
hotarul nu trece dincolo
de marginea sufletului.
Doar în câmpul meu,
lumina albă bate lumina albă
îşi scot una alteia ochii
până ce
curge în jur
lumina neagră a zorilor.
Nu e nici o îndoială
Nu e nici o îndoială: trupul merge
cu câţiva metri înainte!
Îmi vorbeşte despre trecut, despre captivitatea
l
