Un "Lelouch" atipic, lansat - de altfel - sub pseudonim de catre regizorul care si-a disimulat identitatea pana in pragul Festivalului de la Cannes, Un roman de duzina/ Roman de gare constituie un lant de situatii imprevizibile si de personaje care nu sunt ceea ce par. Dornic sa schimbe structura la care s-ar putea astepta spectatorul de la un autor consacrat de genul love story, regizorul apeleaza la policier, pe care grefeaza insa elemente care nu mai tin de Quai des Orfevres, ci de placerea surprizelor livresti: relatia autorului cu textul si personajele sale, mastile care se schimba rasturnand conventia, pistele false si umorul negru. Dincolo de acestea, o reusita satira la adresa presei mondene devorate de midinetele pentru care barfele din showbiz devin preocupare vitala si subiect exclusiv de conversatie imbraca miezul povestii, din care nu lipseste condimentul amoros. Intriga se dezvaluie lent si autoironic, prin intermediul unor simboluri ale isteriei mediatice contemporane - criminalul in serie si scriitoarea de bestseller-uri -, care functioneaza insa si capata importanta numai prin prezenta receptorului perfect al actiunilor lor: coafeza avida de noutati mondene. Daca romantioasa Huguette nu ar exista, gata sa verse rauri de lacrimi pentru nenorocirile vedetelor de sange mai mult sau mai putin albastru sau sa se impauneze ca i-a facut (tremurand de emotie) manichiura celebrei scriitoare ori a spalat-o pe cap pe Lady Di cu o zi inaintea fatalului accident (la care interlocutorul ii replica, imperturbabil: "Macar a murit cu parul curat"), toate tumbele prin care numeroasele false vedete de azi se chinuie amarnic sa ramana in lumina reflectoarelor ar deveni ineficiente, pare sa spuna filmul. Pe langa scenele de-a dreptul irezistibile prilejuite de vizita lui Huguette la modesta ferma parinteasca, insotita de misteriosul barbat cunoscut la benzinarie, int