Avertismente, sancţiuni, consiliere, scăderea notei la purtare, mutarea în altă unitate de învăţământ şi, la final, exmatricularea sunt instrumente pe care şcoala le are la îndemână pentru a pedepsi actele de indisciplină. Acestea par să îi lase indiferenţi pe elevi.Elevii doljeni au devenit principalii „infractori“ de care se ocupă forţele de ordine şi autorităţile. Bătăi, scandaluri, furturi, filmuleţe postate pe net, la care se adaugă exmatriculări şi mutări disciplinare, toate acestea fac parte din programul unităţilor de învăţământ doljene. Cadrele didactice şi conducerile unităţilor de învăţământ încearcă din greu să ţină sub control o generaţie de elevi pierdută în democraţie, care îşi cunoaşte bine drepturile, dar nu şi obligaţiile. Elevii ştiu că nu trebuie să fie loviţi, jigniţi, daţi afară de la ore, dar nu ştiu că nici ei nu au voie să facă toate aceste lucruri. Nu ştiu că trebuie să-şi respecte profesorii şi colegii, că trebuie să înveţe şi să fie civilizaţi. Pentru ei, orele de curs sunt scena unde pot da diferite spectacole de strip-tease, pantomimă sau înjurături, iar în pauze îşi pot testa tehnicile de bătaie pe colegi. Dacă elevii din marile colegii din Craiova se tem de sancţiunile prevăzute de regulamente, cei din grupurile şcolare rămân indiferenţi chiar şi la exmatriculări.
Profesorii, legaţi de mâini şi de picioare Unii directori au reinventat careul, unde sunt arătaţi cu degetul elevii-problemă şi actele lor de indisciplină. Dar acest lucru nu face decât să crească prestigiul celor care fac legea în şcoală. „Careul, altceva nu avem. Suntem legaţi de mâini şi de picioare. 5% dintre elevi se tem de careu, pe ceilalţi însă îi lasă indiferenţi. Cadrele didactice nu pot decât să aplice regulamentul. Pentru zece absenţe, care înseamnă un punct scăzut la purtare, mulţi ajung la nota doi, adică rămân repetenţi. Abandonează şcoala şi se duc