Poliţiştii braşoveni au reuşit să prindă şi să trimită în judecată doi traficanţi de persoane. Alţi trei membri ai reţelei sunt daţi în urmărire internaţională. Cei cinci suspecţi sunt acuzaţi de faptul că au dus peste graniţă nu mai puţin de 13 oameni pe care i-au obligat să cerşească. În acest fel, traficanţii au obţinut peste 25.000 de euro. Capul reţelei este o femeie, în vârstă de 49 de ani, din localitatea braşoveană Voila. Mândra Ciurariu, ajutată de cei trei fii ai săi şi de un prieten al acestora, a reuşit să păcălească 13 braşoveni foarte săraci, cărora le-a promis locuri de muncă, peste graniţă, în agricultură. Suspecţii au pus toate lucrurile la punct în cel mai mic detaliu. Le-au făcut paşapoarte victimelor şi le-au găsit şi locuri de cazare. Pentru că în ţară nu aveau nici un venit, cei 13, printre care trei minori, au acceptat oferta traficanţilor. O dată ajunşi în străinătate, oamenii au fost obligaţi să cerşească. În caz contrar, traficanţii îi ameninţau şi le cereau înapoi toţi banii cheltuiţi cu deplasarea peste graniţă.
Cerşetorii aveau normă: 100 de euro pe zi
Victimele s-au supus şi au cerşit pentru traficanţi, având şi normă de la stăpân: 100 de euro pe zi de persoană. În aceste condiţii, suspecţii au reuşit să strângă de pe urma celor 13 peste 25.000 de euro. După mai multe luni de monitorizare, poliţiştii braşoveni au reuşit să pună mâna pe doi dintre traficanţi. Mândra Ciurariu şi fiul său Anton, de 20 de ani, au fost reţinuţi de oamenii legii în luna ianuarie a acestui an, când s-au întors în ţară. Femeia a fost arestată, iar băiatul este cercetat în libertate. Ceilalţi doi fii ai femeii şi prietenul lor nu au fost, încă, prinşi şi sunt daţi în urmărire internaţională. „Până acum s-a putut proba că 13 victime au fost obligate să cerşească în Atena (Grecia) şi în Cehanovăţ, Gdnask şi Nuur (Polonia), iar inculpaţii au obţi