Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucraina şi Georgia s-au ales cu încurajări

Publicat in Jurnalul, vineri 4 aprilie 2008 ·

PERDANTE ● Kievul şi Tbilisi rămân în faţa uşilor deschise ale NATO

Răspunsul privind primirea MAP a fost negativ pentru Ucraina şi Georgia. Motivul oficial a fost că ele "trebuie să mai facă progrese", ce le vor fi evaluate abia în luna decembrie.

PERDANTE ● Kievul şi Tbilisi rămân în faţa uşilor deschise ale NATO

Răspunsul privind primirea MAP a fost negativ pentru Ucraina şi Georgia. Motivul oficial a fost că ele "trebuie să mai facă progrese", ce le vor fi evaluate abia în luna decembrie.

"NATO salută aspiraţiile de aderare ale Ucrainei şi Georgiei. Am căzut de acord, astăzi, că aceste ţări vor deveni membre NATO". Sub această formulare optimistă a anunţat, ieri, secretarul general al NATO Jaap de Hoop Scheffer, după reuniunea de dimineaţă a Consiliului Nord-Atlantic, refuzul NATO de a le da celor două ţări MAP (planul de pregătire pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică). MAP este etapa următoare pe calea spre aderare. "Începe o perioadă de angajamente intense la nivel înalt", a mai spus Scgeffer, precizând că miniştrii de Externe ai ţărilor membre vor face o primă evaluare a progreselor celor două ţări aspirante la statutul de membre NATO, abia în luna decembrie. "Ei au autoritatea de a hotărî implementarea MAP în Ucraina şi Georgia", a specificat secretarul general al Alianţei.

OPOZANŢII. Germania şi Franţa au condus, ieri, opoziţia în sânul Alianţei la acordarea MAP Ucrainei şi Georgiei, motivând că "mişcarea ar fi prematură", din moment ce susţinerea publică privind aderarea este mai mică de 30% în Ucraina, iar Georgia nu-şi poate controla toate teritoriile, din cauza conflictelor îngheţate cu separatiştii susţinuţi de Rusia. Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, sunt îngrijoraţi, potrivit presei occidentale, că aderarea Ucrainei şi Georgiei la NAT

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 41 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 27 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 27 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum 49 minute
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°