C(RAMPE)

O reporteriţă (crecă de la Realitatea, dar asta nu mai contează) era foarte entuziasmată pentru c-a identificat ea un reporter venit de pe meleaguri străineze, trimis de redacţia lui să scrie despre NATO. Cu bucurie şi sfială, temătoare ca o vrăbiuţă, s-a apropiat de el cu inexplicabil curaj, adresându-i o colosală întrebare: "Sunteţi reporter?". "Da", i-a replicat acesta. "Şi cum vă place România?" "Îmi place". Acuma, na, ce să zică şi ăsta, dacă tot a venit aici de şi-a dat bioritmul peste cap, dacă tot s-a întâlnit cu entuziasmata asta care a avut bunăvoinţa să-i adreseze vreo două, să fie şi el politicos şi să zică da. Discuţia se poartă, aşadar, ca de la egal la egal, dar în mod colosal, ca să fac şi-o rimă.

C(RAMPE)

O reporteriţă (crecă de la Realitatea, dar asta nu mai contează) era foarte entuziasmată pentru c-a identificat ea un reporter venit de pe meleaguri străineze, trimis de redacţia lui să scrie despre NATO. Cu bucurie şi sfială, temătoare ca o vrăbiuţă, s-a apropiat de el cu inexplicabil curaj, adresându-i o colosală întrebare: "Sunteţi reporter?". "Da", i-a replicat acesta. "Şi cum vă place România?" "Îmi place". Acuma, na, ce să zică şi ăsta, dacă tot a venit aici de şi-a dat bioritmul peste cap, dacă tot s-a întâlnit cu entuziasmata asta care a avut bunăvoinţa să-i adreseze vreo două, să fie şi el politicos şi să zică da. Discuţia se poartă, aşadar, ca de la egal la egal, dar în mod colosal, ca să fac şi-o rimă.

Eu, dac-aş fi fost în locul ei, m-aş fi dus la toţi ziariştii acreditaţi ca să-i întreb dacă le place România. Întrebarea următoare ar fi fost, fireşte, aia cu mâncarea românească. Bineînţeles, aş fi formulat astfel întrebarea, încât să obţin răspunsul necesar. Adică cel afirmativ. N-am înţeles niciodată de ce trebuie să-mi pese dacă lui John îi plac sau nu sarmalele noastre tradiţionale