De mult, tare de mult (nici nu mai ştiu de când) nu mi s-a mai întâmplat să termin o carte cu exact inversul senzaţiei cu care am început lectura. Sursa: Sorin Antonescu

Adică de la plăcere la dezgust. De obicei, aterizarea este mai plăcută decât decolarea, happyendul te face să uiţi şi să ierţi repede neplăcerile iniţiale, iar deliciile pământului şi revederea celor dragi alungă spaimele şi agasările începutului.

Ei bine, după ce, cale de peste două sute de pagini, palpitasem la „Territoria“, lui Oleg Garaz, (Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca), găsind un autor cu forţă rezumativă, atmosferă captivantă şi bun accent autoreflexiv, dar şi un subiect incitant pentru noi (fioroşenia stagiului militar în Rusia pre-şi-post-gorbaciovistă), capitolul final - „România ca străinătate sau De ce ar fi trebuit să mă fac tâmplar“ - m-a iritat şi otrăvit cât cuprinde.

Viaţa de militar la fel de rea can lagărele de altădată, cu bătăi crâncene, beţii bolovănoase şi târfe închiriate „pentru detensionarea hormonală“, figura pitoresc-amar-ataşantă a tatălui, amestecul magnetizant de Beethoven, Deep Purple, Shakespeare şi gândul sinuciderii - toate aceste calităţi se dezumflă ca la un descântec atunci când plecăm din Chişinău şi aterizăm în România.

Oleg Garaz s-a născut în 1964 la Soroca, în nord-estul Basarabiei, a făcut Liceul de muzică „Ştefan Neaga“, din Chişinău, după care, în 1984, este încorporat doi ani în armata sovietică, la trupele aeriene (de aici şi titlul cărţii, „territoria“ însemnând zona cu explozibil din cuprinsul „perimetrului“, singura parcelă de linişte a santinelei, într-un ansamblu de coşmar), pentru ca în 1987 să intre la Conservatorul „Gavriil Musicescu“, din Chişinău.

În octombrie 1990 vine în România, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“, din Cluj, publică în reviste literare transilvane, luc