"Kosovo incurajeaza o enclava maghiara in Romania", este titlul unui reportaj publicat in editia electronica a cotidianului International Herald Tribune si realizat la Sfantu Gheorghe, in Harghita.
"Kosovo este un exemplu, chiar unul foarte clar, ca daca o comunitate vrea sa se autoguverneze, trebuie sa isi sustina foarte tare dorinta", a declarat, pentru jurnalistii de la IHT, Csaba Ferencz, vicepresedintele Consiliului National al Secuilor.
Sansele lor de reusita par mici, dar exprimarea aceastei dorinte le rasuceste cutitul in rana romanilor din regiune, care spun ca aici, unde sunt minoritari, au mai putine drepturi decat au ungurii ca minoritate nationala, comenteaza IHT.
Dupa Primul Razboi Mondial, secuii au fost inghesuiti in regiunea din centrul tarii, scrie publicatia. La Tratatul de la Trianon, Ungaria a pierdut doua treimi din teritoriu si 40 % din populatie, prin destramarea Imperiului Austro-Ungar, noteaza IHT.
In acesta regiune, minoritatea maghiara este cea mai numeroasa si mai vocala, secuii reprezentand aproape jumatate din cei 1,5 milioane de maghiari din Romania.
"Este de mirare ca Romania, membra UE si NATO, s-a alaturat Slovaciei, Serbiei si Rusiei, tari care refuza sa recunoasca independenta Kosovo", apreciaza IHT.
Spre deosebire de kosovari, secuii cer autonomie in Romania, nu independenta completa, adica lasa politica externa si apararea nationala pe seama autoritatilor de la Bucuresti.
Alegerile locale din iunie vor fi un test pentru intarirea relatiilor dintre Partidul Civic Maghiar si UDMR, care se prezinta ca o alternativa la reprezentarea politica a maghiarilor din Romania, mai noteaza IHT.
"Kosovo incurajeaza o enclava maghiara in Romania", este titlul unui reportaj publicat in editia electronica a cotidianului International Herald Tribu