Cu un entuziasm aproape general (excepţia notabilă: Paul Cernat) a fost receptat şi comentat volumul de "proză" al Ruxandrei Cesereanu, Naşterea dorinţelor lichide. Ghilimelele acestea relativizante ar putea încadra şi o parte din critica noastră de întâmpinare, pentru care orice apariţie editorială reprezintă un eveniment; şi fiecare autor cu un nume cât de cât cunoscut apare ca o statuie uriaşă precum cele de pe Insula Paştelui.

Copleşiţi probabil de frenetica activitate literară şi critică a scriitoarei de la Cluj, care îmbină şi combină eseurile şi studiile aplicate (Călătorie spre centrul infernului. Gulagul în conştiinţa românească, 1998, Panopticum. Tortura politică în secolul XX, 2001) cu fantasme explorate liric şi epic (poemele din Oceanul Schizoidian, 1998, romanul Tricephalos, 2002) şi care, când nu-şi tipăreşte producţia pe hârtie, o deversează pe blogul personal, recenzenţii timoraţi au ieşit, ei, şifonaţi din întâlnirea cu femeia-cruciat. După ce a scris o carte "despre femeie şi androgin", lămurind întrucâtva problema, Ruxandra Cesereanu realizează acum o "alternativă" la Tricephalos. Cu Naşterea dorinţelor lichide a venit rândul bărbaţilor.

Cele cinci secţiuni ale volumului de faţă (Naşterea dorinţelor lichide, Atingerea, Măgăriţa şi alte coarne de melc, Postbărbaţi, Bărbaţi de zi şi de noapte, de niciodată şi de totdeauna), la care se adaugă o pagină introductivă, un Post-scriptum şi un Epilog, au tot atâtea legături între ele câte au şi cu literatura. Oricât de generos ar fi acest termen, oricum l-am înţelege şi l-am aproxima, el pretinde o substanţialitate a viziunii, o dexteritate în utilizarea diferitelor registre şi o bună stăpânire - dacă nu o capacitate de remodelare - lingvistică. La Ruxandra Cesereanu, "vizionarismul" nu depăşeşte decât rareori nivelul penibilului, iar modelarea limbii merge consecvent în direcţia