La conferinţa de presă de la Neptun, ţinută la sfârşitul întrevederii, preşedinţilor George W. Bush şi Traian Băsescu li s-au pus patru întrebări. După astfel de întrevederi între doi şefi de stat, la care se presupune că s-au discutat relaţiile bilaterale, presa de la faţa locului se interesează cu precădere despre problemele abordate, dar, mai ales, despre deciziile luate în planul relaţiilor dintre cele două ţări. Prima s-a referit la Afganistan. A doua, la zona Mării Negre (pusă de o ziaristă de la noi, întrebare plasată, cum s-ar spune, în limbaj gazetăresc). A treia, referitoare la întâlnirea Bush-Putin de la Soci. Abia ultima, a patra (pusă de un autohton), a vizat chestiunea de relaţii bilaterale dintre SUA şi România. În mod surprinzător, dintre cele patru întrebări, doar una s-a referit la o chestiune vizând relaţiile dintre SUA şi România: cea a vizelor. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, dincolo de momentele strict simbolice, mult îndrăgite de hollywoodianul George W. Bush, întâlnirea dintre preşedintele român şi cel american a fost complet lipsită de conţinut. E drept, în cursul discuţiilor anterioare conferinţei de presă, Traian Băsescu s-a angajat în faţa preşedintelui american să suplimenteze trupele noastre în Afganistan. Dar asta n-are nici o legătură cu ceea ce se numeşte relaţie bilaterală. Are legătură cu disponibilitatea lui Traian Băsescu de a-i oferi lui George W. Bush, drept răsplată că i-a lăudat pe CNN îngheţata, carne de tun românească în aventura din Afganistan. Explicaţia reducerii acestei vizite la momente de montaj literar-artistic (conferinţă de presă pe malul mării, plimbare după-masă, un medicament ideal pentru siestă în jurul locului, întoarcere către mare, în direct, la TV) e simplă. Practic, relaţia dintre România şi SUA continuă să fie o suită de cadouri făcute Americii de către România, fără a primi mare lucru în schimb. Şi, când s