Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Natură moartă cu aceeaşi proşti la vârf

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 5 aprilie 2008 ·

Băsescu, 18 februarie: "Toate partidele au fost de acord că ce s-a întâmplat la Kosovo nu poate constitui un precedent, nu numai pentru România, dar nici în Europa. Acest lucru este, de altfel, precizat şi în declaraţia CAGRE de astăzi." După Consiliul Nord-Atlantic din 3 aprilie, Băsescu a spus presei: "Şi având în vedere şi precedentul Kosovo, mi s-a părut extrem de important ca, în aceste concluzii, să apară formularea legată de susţinerea NATO (…)"! Adică, există precedentul Kosovo?

La 30 martie 2008, am urmărit, ca de obicei, emisiunea maestrului Cristoiu, Zig Zag, pe Antena 3. Invitat? Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu! Un adevărat regal! Omul cu pricina era presupus a fi conducătorul instituţiei din interiorul căreia era coordonat procesul de pregătire a Summit-ului NATO de la Bucureşti. Îl întreabă maestrul, referindu-se la Preşedintele Bush aşteptat la Bucureşti: "Va veni în calitate de participant la summit sau în vizită oficială?" Ministrul îi răspunde: "E vizita oficială a… şefului Statelor Unite (sic!), a Preşedintelui Statelor Unite şi, evident, în continuare, e participarea la summit (…)"! Maestrul e, în continuare, nedumerit: "La aeroport va fi protocol de vizită oficială sau de prezenţă la summit, alături de ceilalţi?" Cioroianu răspunde uşor precipitat: "Cred că de vizită oficială!" Dar, maestrul, iscoditor cum îl ştim, hâtru şi binevoitor cu invitatul, ca un megieş de la Găgeşti, nu-l slăbeşte deloc: "Vor fi prezenţi cine? Preşedintele României îl va întâmpina la aeroport?" Ei bine, era prea mult pentru ministrul de Externe! În sinea lui, probabil: "Ce naiba vrea Cristoiu ăsta! De unde vrea ăsta să ştiu eu cine se duce să-l ia pe ăla de la aeroport?" Aşa că Cioroianu răspunde sec: "Aceste detalii, vă rog să mă credeţi că nu le am decât în măsura în care eu particip la una sau alta dintre etapele acestor programe!"

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 2 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 5 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 5 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 5 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 3 ore
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

10°
dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°