Am urmarit cu intelegere, chiar cu simpatie, modul in care Grecia isi apara istoria sa, atat de generoasa, prin opozitia ei ferma de a accepta ca Macedonia sa-si pastreze denumirea din fosta Iugoslavie, care starneste confuzii cu partea de nord a republicii elene, leaganul marelui cuceritor al Antichitatii, Alexandru Macedon. Pozitia intransigenta a Greciei nu este in nici un caz o gaselnita politica de cancelarie, ci exprima opozitia publica a grecilor la un atentat contra interesului lor national.
In opozitie cu comportarea mandra si justificata a grecilor, ma gandeam la usurinta si graba cu care regimul Iliescu a recunoscut neconditionat, la inceputul anilor ’90, Republica Moldova, act politic realist si oportun in conditiile destramarii salutare a Imperiului Raului (am numit URSS), dar fara declararea fireasca a unor rezerve privind inconsistenta atributelor care defineau noua entitate statala. Era momentul oportun de a se declara solemn ca Romania saluta independenta noului stat, dar ca emite rezerve ferme privind denumirea sa, existenta unei natiuni si a limbii moldovenesti, propunand gasirea unei alte denumiri pentru aceasta noua republica al carei nume a fost dictat de Stalin cu scopuri imperialiste, intrucat Moldova este numele istoric al unei mari provincii, fost principat constitutiv al statului roman. Dar noi nu avem mandria si patriotismul Greciei, iar Ion Iliescu este un "internationalist" fara prejudecati "burgheze".
Tara noastra a inregistrat de-a lungul timpului unele esecuri in relatiile sale internationale, ratand ocazii de afirmare a interesului national sau sustinand pozitii gresite in probleme politice generale sau economice, in care incompetenta liderilor nu poate acoperi integral palierul raspunderilor. Sa ne reamintim de faimosul Tratat din 1991 cu URSS-ul muribund, document inegal si daunator pentru viitorul tari
