EVZ va spune povestea lui Ion Burcea, unul dintre cei mai cunoscuti restauratori de mobila din tara. Figuri de potcovari si dogari, ceasornicari sau palarieri se intalnesc din ce in ce mai rar. Odata cu ei dispare o lume. EVZ va prezinta astazi istoria lui Ion Burcea, restaurator de mobila, capitalist si artist. Este doar o fila in cartea nescrisa a meseriilor care mor. Meseria se invata greu, foarte greu. Tanarul Burcea a inceput cu acelasi ritual pe care il va repeta mai tarziu si cu invataceii sai.
Rusa, o limba imposibila
Ion Burcea si-a gasit vocatia printr-un accident. In anii ’50, cind limba rusa fusese introdusa de autoritatile comuniste materie de studiu obligatorie, tanarul Burcea a intalnit un profesor exigent. Incapabil sa invete o limba pe care doar „unul mai tocilar, mai nu stiu cum” o putea retine, si-a facut tatal sa-l indrepte spre o cariera ceva mai „practica”. Tatal a decis sa-l trimita ucenic intr-un atelier: “Te dau la unul care sa te bata sa nu te superi, daca te bat eu sare maica-ta cu gura pe mine”. Asa a ajuns pe mana lui Kibety Ludovic - “un om inalt, solid, sobru”. Zarurile erau aruncate. Acolo a deprins ambele laturi ale meseriei, urmand cu gandul visul optimist al parintelui sau: „Bai, cand o sa fie capitalism o sa deschidem un atelier amandoi. Eu o sa lucrez tamplarie si tu tapiterie.”
Meseria se invata greu, foarte greu. Tanarul Burcea a inceput cu acelasi ritual pe care il va repeta mai tarziu si cu invataceii sai. A maturat podeaua, a sters geamurile pravaliei, a plimbat caruta cu mobila pe bulevardele Bucurestiului, si-a notat cu atentie toate denumirile germane ale ustensilelor si numai dupa un an a fost pregatit sa inceapa sa fure din meserie. „Este exact ca medicina”, remarca el. In primul rand, trebuie sa fii „bolnav de rabdare”. Apoi, trebuie sa stii cum sa tratezi corpul nesanatos, mancat de car
