De ani de zile căutam această carte pe care o datorez unei prietenii pe care am cîştigat-o de curînd. A apărut la Ploieşti, la Editura Caligraf, sub îngrijirea dlui N. Lascu, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti. Manuscrisul aştepta din 1952, iar autorul, Toma T. Socolescu (1883-1960), a fost al patrulea arhitect din familia sa, fiind cunoscut mai cu seamă pentru Halele Centrale din Ploieşti şi pentru studiul istoric din 1938, de neînlocuit astăzi, Arhitectura în Ploieşti, ilustrat cu fotografii şi desene ale semnatarului.
De ce n-aş spune-o? Înfăţişarea lui îmi stăruie încă în minte, după vreo cincizeci de ani: spătos şi îndesat, cu mustaţa albă, tunsă scurt, care atrăgea privirea asupra figurii rumene. Ca prieten al bunicilor mei, cărora le construise casa de la Sinaia, i-am ascultat poveştile, pe care văd acum că le avea depozitate în aceste memorii. Erau pe atunci şi alţii, de aceeaşi vîrstă, care, fără a nădăjdui tipărirea înainte de sfîrşitul vieţii lor, îşi notau amintirile sau îşi propuneau să restabilească un adevăr vindicativ. "Am să te scriu la memorii!" - era ameninţarea obişnuită a generalului Rasoviceanu, bătrînul erou de la Mărăşeşti, cel care zădărnicise lovitura de stat bolşevică de la Iaşi în 1917. Spre deosebire de asemenea manuscrise de sertar, paginile lui Socolescu au un ton senin, nostalgic cînd se întorc în anii copilăriei, cu viaţa lor patriarhală, lipsită de nevoi sau nelinişti.
Venind la Bucureşti, unde a fost elevul lui Mincu, Socolescu şi-a făcut studiile în 1901-1911. Secţia de arhitectură a Şcolii de Belle-Arte era atunci în casele Ghermani din str. Biserica Enei, unde se instalase din 1899. Faţă de "actualul local, destul de pretenţios ca faţadă", al lui Cerchez, cel vechi nu avea decît şase camere pentru ateliere (mulaj, desen ornamental şi proiecte de arhitectură) şi numai do
