Acum mulţi ani, lucram la o secţie de investigaţii a unui cotidian. Eram coleg cu un cetăţean, să-i spunem Radu, care între timp a ajuns un analist teleastic de mare angajament, care-şi dă cu părerea pe sticlă despre absolut orice aiureală, de la politică la sport.
Acum mulţi ani, lucram la o secţie de investigaţii a unui cotidian. Eram coleg cu un cetăţean, să-i spunem Radu, care între timp a ajuns un analist teleastic de mare angajament, care-şi dă cu părerea pe sticlă despre absolut orice aiureală, de la politică la sport.
Şefilor mei de atunci li se pusese pata să-l atacăm pe Virgil Măgureanu, care pe atunci era directorul SRI şi, în aparenţă, un personaj omnipotent. Împreună cu Radu, mergeam să ne întâlnim “conspirativ”, prin tot felul de locuri obscure, cu diverşi cetăţeni care deţineau date naşpa sau spuneau pur şi simplu bazaconii despre “Şarpele cu ochelari”. Aveam impresia că trăiesc într-un filmprost, de serie D că sunt un fel de parodie a lui James Bond. La un moment dat m-am văzut cu un domn subprefect într-o budă publică dintr-o comună giurgiuveană unde puţea îngrozitor şi am primit un pont fals despre nu ştiu ce afaceri necurate ale SRI desfăşurate în “zona liberă”.
Într-o seară, în redacţie, a apărut viitorul teleast cu un aer victorios. Mi-a zis: “Generalul a acceptat să ne vedem”.
PSIHOLOGIE. Era vorba de un fost adjunct al starostelui SRI, care ştia o groază de chestii din bucătăria lui Măgureanu. Ştiam despre el că e un ins alunecos, mare curvar şi că are şi ceva rudimente de umor. Se dădea rotund că ştie multă psihologie şi poate să citească ce e în capul oricui. Am plecat cu colegul meu spre Piaţa Romană, unde măreţul fost ofiţer ne aştepta într-o bombă ordinară. Am început să vorbim şoptit cu omul, în timp ce beam uşurel din nişte pahare cu vodcă. Discuţia mergea destul de greu, generalu
