Liderii din mai toate ţările din Europa Centrală şi de Est, dar şi popoarele din zonă, văd în prezenţa în NATO o garanţie a stabilităţii şi astfel se explică eforturile diplomatice ale unor ţări limitrofe cu actualele graniţe ale Alianţei de a-şi face loc înăuntru; ideea unei Alianţe militare extinse pare însă a trezi temerile unor perspective tulburi atît printre pietoni, cît şi comandanţilor de tancuri, ca să nu-i mai pomenim pe comandanţii comandanţilor.

La Bucureşti, ar trebui luată, în primul rînd, o decizie în legătură cu luptele concrete care se dau în Afganistan pentru înlăturarea talibanilor, luptători pentru un stat islamic şi pentru consolidarea regimului lui Hamid Kharzai. O mişcare neaşteptată vine dinspre Rusia care, se ştie, priveşte cu maximă suspiciune summit-ul de la Bucureşti: purtătorul de cuvînt al Kremlinului a anunţat că se analizează posibilitatea tranzitului încărcăturilor ne-militare cu destinaţia Afganistan prin teritoriul său. Ar fi un gest de bunăvoinţă să scoată din impas negocierile în legătură cu Ucraina şi Georgia, ţări ai căror conducători au cerut să fie primite în NATO, în timp ce Rusia consideră că ar fi încă un gest ostil, adăugat celui al instalării elementelor scutului anti-rachetă în Polonia şi în Republica Cehă.

Presa rusă, în căutarea unor argumente raţionale care să-i susţină instinctele, foloseşte din plin disensiunile europene cu privire la viitorul NATO. Sînt aproape 60 de ani de cînd - uneori în momente foarte dramatice - Statele Unite au garantat prin prezenţa lor militară securitatea europeană. În toţi aceşti ani, bugetele militare moderate ale europenilor au permis evoluţiile economice şi politice, care acum par naturale, rod al muncii şi inteligenţei popoarelor de pe bătrînul continent.

Odată cu descompunerea URSS şi dispariţia de facto a reţelei de partide comuniste, pare că ameninţarea de pe