În urmă cu 18 ani, România făcea cunoştinţă cu economia de piaţă în formele ei primare. Mai multe companii străine au riscat venind aici în agitaţii ani ’90, punând bazele capitalismului şi atrăgând în România alte investiţii. Sursa: AFP Photo
Cu un capital de entuziasm pe care nu l-au mai regăsit niciodată de atunci, cu multe speranţe şi cu mulţi bani în buzunare, de a căror putere şi-au dat seama când au descoperit inflaţia, românii devorau stocuri imense de marfă importată.
După zeci de ani în care au fost ţinuţi izolaţi de festinul societăţii de consum, oamenii se înghesuiau în consignaţiile cu gratii la vitrine, burduşite cu marfă din Turcia şi Germania. Se vindea orice: blugi „prespălaţi“, cafea, ţigări, gumă de mestecat, sucul la dozator poreclit „şampon“, casetofoane şi televizoare „făcute pe vapor“, electrocasnice, prosoape, săpunuri şi şampoane, lenjerie de damă, haine de piele.
În România începutului de deceniu nouă era loc pentru toată lumea şi nu existau „nişe“. Oricine putea încerca să facă bani şi aproape totul pornea de la zero, într-o epocă cu un parfum aparte de idealism, în care de regulă afacerile se încropeau din mai nimic. Nu exista concurenţă şi se improviza mult.
Afaceri în ţara mineriadelor
România trecea printr-o perioadă dominată de instabilitate politică, iar imaginea externă era făcută zob de raidurile minerilor, de secvenţele cu copiii trataţi inuman în orfelinate şi de aspectul dezolant al oraşelor. O ţară riscantă, în care mergi să faci afaceri numai dacă eşti nebun sau disperat - aşa eram percepuţi în mediile de afaceri externe.
Cei care au riscat însă şi-au luat răsplata cu vârf şi îndesat; dincolo de riscurile asumate, s-au adaptat la vidul legislativ şi au beneficiat de lipsa taxelor şi impozitelor care au fost introduse mai târziu, de lipsa unor instituţ
