● Goldfrapp, Seventh Tree, Mute, 2008.

În definitiv, n-ar fi fost atît de complicat ca factorul cetăţenesc să fie ţinut deoparte de summit-ul NATO. După părerea mea, ar fi fost de ajuns să existe nişte gherete la care să se servească gratis cel mai recent album Goldfrapp, pe principiul că tot ceea ce ţi se oferă fără bani (a se citi steguleţe, baloane, bomboane) e bine primit. Odată ce un procentaj îndestulător al populaţiei s-ar fi chivernisit cu această realizare britanică, efectele, susţin eu, n-ar fi întîrziat să apară. După experimentele executate în laboratorul propriu am putut constata, chiar de la început, instaurarea unui sentiment tonic-pacifist, urmat îndeaproape de insinuări deopotrivă calme şi frăţeşti. Nu trebuie omisă nici nota mai degrabă idilică ce şi-a făcut apariţia de la primele acorduri de chitară folk şi prezenţa unei certe anestezieri hipnotice. Demn de semnalat este şi faptul că produsul în cauză nu a ridicat probleme la o nouă testare auditivă, şi şi-a păstrat efectul terapeutic pe toată durata celor 41 de minute, respectiv 32 de secunde de material expus. Consider, de asemenea, că aspectul mai degrabă trenant al celor 10 piese studiate se poate dovedi un element de protecţie suplimentar. Astfel, e foarte posibil ca Seventh Tree să genereze o emulaţie apatică, asemănătoare cu însuşirile unui somnifer, detaliu ce se va dovedi vital în eventualitatea declanşării unor forfote beligerante. Trebuie specificat însă că forţele de ordine nu trebuie să se culce pe o ureche. Alison Goldfrapp şi Will Gregory nu oferă un remediu agitatorilor de profesie, ci sînt dispuşi să servească o consultanţă de ordin preventiv. Mai corect spus, cel de-al patrulea album al lor îi poate struni pe cei ce au deja în dotare un organ prielnic reveriei, poate activa anumite stări tandre & duioase pînă de curînd aflate în părăsire şi, nu în ultimul rînd, îi poate