După ce timp de trei ore ieşenii i-au adus un ultim omagiu în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi, loc ce i-a fost cel mai apropiat de suflet, Sabin Bălaşa a fost înmormântat ieri la cimitirul Eternitatea, pe aleea personalităţilor.
După ce timp de trei ore ieşenii i-au adus un ultim omagiu în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi, loc ce i-a fost cel mai apropiat de suflet, Sabin Bălaşa a fost înmormântat ieri la cimitirul Eternitatea, pe aleea personalităţilor.
La Iaşi a plouat fără întrerupere de când trupul neînsufleţit al maestrului a fost adus aici, de parcă Sabin Bălaşa ar fi vrut să-şi arate astfel regretul că nu a putut termina o ultimă pictură. Dacă de undeva, din Ceruri, a putut privi, artistul a văzut însă că ieri, pentru trei ore, a fost din nou în locul care i-a fost drag, Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi. Pe la sicriu, adus pentru un ultim popas în sala pe care a îmbogăţit-o cu 21 de picturi murale întinse pe 268 de metri pătraţi, au trecut oameni de toate vârstele pentru a-i aduce cel din urmă omagiu. Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, le-a înmânat celor doi fii ai maestrului, Matei şi Tudor, placheta cu titlul de cetăţean de onoare al oraşului, titlu conferit de municipalitate lui Sabin Bălaşa chiar la 31 martie, cu o zi înainte ca artistul să treacă în nefiinţă.
PREŢUIRE. Pe acorduri de muzică clasică, pe la catafalcul maestrului au fost în pelerinaj tineri, vârstnici şi chiar copii, pentru a lăsa câte o floare. Unii au vrut să imortalizeze momentul şi bliţurile au fulgerat sala periodic. Ieşenii, deşi nu foarte mulţi, i-au fost alături marelui artist, dovedindu-i astfel că nu a greşit atunci când a spus că ieşenii îl preţuiesc cel mai mult. Unul dintre fiii maestrului, Matei Bălaşa, a amintit că de la Bucureşti n-au venit decât câţiva p