Parchetul din Cracovia investighează cazul unui român, închis pentru furt, care a murit după ce a intrat în greva foamei, relatează publicaţia poloneză Gazeta Wyborcza, citată de Mediafax. Claudiu Crulic a murit în data de 18 ianuarie la Spitalul militar din Cracovia. Motivul oficial al morţii a fost că suferea de pneumonie şi de inflamare miocardică, după o lungă grevă a foamei.
Românul a fost arestat în septembrie 2007 şi plasat într-un centru de detenţie pentru că a furat un portofel cu cărţi de credit de la un judecător, păgubindu-l cu 22.000 de zloţi. Claudiu a intrat în greva foamei, susţinând că este nevinovat şi a cerut să ia legătura cu Ambasada României. La sfârşitul lui decembrie, starea de sănătate a deţinutului s-a înrăutaţit rapid. Judecătorul Rafał Lisak spune că a aflat de cazul românului doar în 4 ianuarie. Cinci zile mai târziu, a decis ca românul să fie alimentat forţat şi examinat de medici.
”Nu a fost aplicată nicio măsură medicală, totuşi, pentru că decizia nu era validă. Aceasta intra in vigoare după şapte zile, timp în care deţinutul putea să completeze o contestaţie faţă de aceasta”, a explicat purtătorul de cuvânt al închisorii. Românul se simţea foarte rău, iar în 11 ianuarie medicii nu au mai aşteptat decizia juridică şi au început să îl hrănească printr-un tub. Aceasta a dus la complicaţii. Într-un final, Curtea a decis să îl elibereze ca să fie tratat într-un spital civil. „Pacientul a fost adus la noi în 17 ianuarie într-o stare avansată de slăbiciune. Nu putea să meargă, avea ţesuturile şi muşchii atrofiaţi”, a spus Piotr Płaskociński, chirurgul de la Spitalul Militar din Cracovia. Claudiu Crulic a murit în următoarea zi.
Şi în România, cazul lui Crulic a stârnit reacţii. „Asumarea răspunderii de către MAE, eventual prin demisia ministrului Adrian Cioroianu, ar trebui să reprezinte un comportament absolut natural î