Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde-i averea directorului Calin Vesa?

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 7 aprilie 2008 ·

Calin Vesa Nici pe site-ul Directiei Regionale pentru Accize si Operatiuni Vamale (DRAOV) Iasi, nici pe cel al DRAOV Cluj, de unde provine actualul sef de la Iasi, Calin Vesa, nu este trecuta averea acestuia, ca in cazul tuturor celorlalti vamesi. Desi poate fi considerata o neglijenta oarecare, avand in vedere trecutul directorului Vesa, presarat cu destule scandaluri de presa, chiar si cu o demitere din functie pe vremea lui Ionel Blanculescu, aflat la conducerea Autoritatii Nationale de Control in anul 2004, averea vamesului sef de la Iasi este secreta. Reamintim ca in urma cu circa trei saptamani, directorul executiv de la DRAOV Iasi, Liliana Ion, a fost detasata pentru sase luni la Directia similara din Constanta, in locul acesteia fiind detasat Calin Vesa.

Actiunea a facut parte dintr-o miscare mai ampla in care, pe plan national, au fost facute mai multe detasari cu durata de sase luni, ale tuturor directorilor de Directii Vamale. Este deosebit de interesant ca in subordinea lui Calin Vesa, in perioada cat a condus Vama Cluj, cu sediul la Oradea, se aflau si vamile din judetul Satu Mare, pe unde au intrat in Romania numeroase autoturisme straine de lux, furate din Occident, care apoi au fost inmatriculate in tara. In acest caz a fost implicat un numar mare de vamesi si politisti de frontiera, in anul 2005 fiind facute si cateva arestari. Numele lui Vesa este legat si de cel al lui Adrian Tarau, fiul fostului prefect PSD de Bihor - Aurel Tarau. In luna aprilie 2001, Adrian Tarau a fost arestat pentru contrabanda cu produse petroliere. De fapt, presa din Transilvania sustine ca directorul Calin Vesa a fost si subiectul unui amplu raport al serviciilor de informatii, raport ce facea referire la aspecte privind contrabanda cu produse petroliere.

Calin Vesa Nici pe site-ul Directiei Regionale pentru Accize si Operatiuni Vamale (DRAOV) Iasi

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum o ora
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

G4Media acum o ora
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente lici

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum o ora
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum o ora
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Tragedie în Dolj: Trupul unui adolescent a fost găsit înecat într-o baltă de lângă barajul Castranova

Ziare.com acum 4 ore
Într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj a fost găsit trupul unui băiat de 13 ani, prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, 2 iunie, deschiderea unui dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru a se

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Donald Trump şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a vrut să o interzică atunci când era preşedinte

News.ro acum 15 minute
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Bianca și Patrizia, tinerele înghițite de apă în Italia, au fost găsite moarte. Cristian e căutat în continuare!

Cancan acum 36 minute
Informație de ultim moment! La 48 de ore de când cei trei tineri români au fost luați de ape în Italia, presa străină notează că autoritățile locale au găsit cadavrele a doi dintre ei. Este vorba despre Bianca Doroș (25) și Patrizia Cormos (21 de an

90 de mașini vandalizate în parcare, într-un cartier din Baia Mare. Indivizii surprinși de camere nu au fost prinși

Adevarul acum 2 ore
Aproape 90 de maşini au fost vandalizate în parcare într-un cartier din Baia Mare. Doi indivizi au fost surprinşi pe camerelele de supraveghere, însă nu au fost prinşi, potrivit Antena3.ro.

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°