Traian isi aranjeaza nervos nodul de la cravata. Viseaza la ziua cand accesoriul asta nesuferit de protocolar i se va fixa perfect la gulerul camasii, drept si tantos, asa cum ii sta lui Calin intotdeauna. Nodul de la cravata lui Traian o ia mereu cand inspre stanga, cand inspre dreapta. Omul de la protocol mai indrazneste o data: ”Domnu’ presedinte, cand ii strangeti mana, cu cealalta sa-l bateti o singura data pe umar. De doua ori e prea mult!” Simte ca azi va face treaba buna si, din reflex, ii vine sa-si suflecele manecile ca pe vremuri, pe punte, dar isi aduce aminte ca azi l-au pus sa poarte butonii.
George sta deja in poarta. Darz, intinde bratul drept, iar celalalt i-l arunca pe umar. Vrea sa-l mai bata o data, dar…Stop. Isi aduce aminte ca texanul din fata lui e doar partener, nu prieten. Musafirul de peste balta se recomanda primul: ”Hello, sunt George, baiatul lui tata!” “Salut, sunt Traian, tata lui fata!” vine spontan raspunsul lui, urmat de hahaitul sau sec si inecat.
”Gata, e-al meu! L-am cucerit! Am prins eu la viata mea pesti si mai mari!”, isi zicea in gand in timp ce paseau in sincron pe aleea strajuita de cativa arbori batraiori care i-au facut umbra si lui Nea Nicu atunci cand il mai apuca pofta de table prin curtea vilei. Plachiurile pantofilor li se afundau deja in nisip cand ii trece prin minte ca si l-ar putea face tovaras atat de usor daca oaspetele de departe ar intelege limba lui. Dar cum sa-i traduca, aici in mijlocul plajei, theme song-ul care ii inundase lui emisferele: ”Pe nisipul de la mare eu am scris numele tau/ A venit furtuna noaptea, l-a sters si imi pare rau!” ? Glumele ii veneau servite, dar nu le putea impartasi: ”Hai, bai, texanule, ca si Azur tot un fel de country cantau! Ce mi-e Alan Jackson, ce mi-e Nelu Vlad…”
Simte ca a venit timpul sa sparga tacerea de la malul marii si rupe in engleza l
