Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierii folosesc autospeciale vechi de 20 de ani

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 7 aprilie 2008 ·

Parcul auto al pompierilor din Timişoara ar putea fi casat aproape în totalitate deoarece 31 din cele 35 de autospeciale au termenul de valabilitate expirat. Sursa: Horia Călăceanu

„95% din autospecialele noastre sunt casabile. Fiecare dintre acestea şi-a depăşit perioada de valabilitate sau funcţionare cu 10-20 de ani“, spune colonelul Mihai Benga, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Banat.

Potrivit sublocotenentului Diana Sindia Vlaia, purtător de cuvânt ISU Banat, doar trei din cele 35 de autospeciale au o vechime în exploatare mai mică de cinci ani, iar una nu a împlinit încă 10 ani de funcţionare. „Celelalte au o vechime de peste 10 ani. Autospecialele sunt achiziţionate pe plan intern sau provin din donaţii, din Germania“, explică sublocotenentul Vlaia.

ISU Banat mai deţine şi o ambulanţă, o autospecială pentru descarcerare şi şase autocamioane pentru intervenţii, toate mai vechi de 10 ani, primite ca donaţie din Germania. „În ultimii cinci ani am primit numai trei autospeciale noi, prin minister. De anul viitor sperăm să avem ceva şanse prin programul de schimbare a parcului auto la nivel naţional, care se va derula până în 2012. Dar nu ştim când ar putea ajunge la noi primele maşini. Iniţial, programul trebuia să înceapă anul acesta, dar am aflat că a fost amânat pentru 2009, ceea ce înseamnă că şi termenul lui de finalizare se prelungeşte. Important e să înceapă, pentru că scopul lui este ca, la nivel naţional, să se înlocuiască anual 200 de maşini de intervenţie cu unele noi“, adaugă colonelul Benga.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 25 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°