Cert este ca s-a dovedit inca o data ca numarul vocilor cu experienta si autoritate in materie de politica externa prezente in media romaneasca e extrem de limitat. Acum, la incheierea Summit-ului NATO putem trage linia. S-a tot vorbit zilele trecute despre primirile si plecarile liderilor lumii (cu exceptia Chinei toate marile puteri ale momentului au fost reprezentate la virf la Bucuresti), despre intilniri si manevre de culise, despre esecurile sau victoriile unuia sau altuia, despre organizarea acestui urias eveniment care a solicitat la maximum multe dintre institutiile autohtone, de la serviciile de securitate la echipele responsabile cu logistica de comunicatii. Din punctul de vedere al summit-ului in sine, Romania a trecut cu bine examenul. Dincolo de unele atitudini si reactii care sint expresia unui tip de provincialism rezidual acumulat in perioada nu tocmai indepartata in care scrijeleam si noi pe la usile NATO si la cele ale Uniunii Europene. Avind in vedere amploarea evenimentului, micile sincope de organizare au fost pina la urma nesemnificative. Iar daca neplacerile inerente in astfel de situatii provocate de restrictiile de trafic (sintagma „culoarul unic" a devenit pentru citeva zile un subiect de conversatie la moda) si de masurile de securitate generalizate sint deja de domeniul trecutului, efectele benefice pentru Romania, care la mijlocul saptaminii recent incheiate a ocupat prin reuniunea NATO de la Bucuresti un loc privilegiat pe harta mediatica a lumii, sint unele pe termen lung. Dintr-un alt punct de vedere evaluarile sint insa mult mai putin entuziasmante. Intr-un context special, precum cel creat de recent incheiatul summit, ies in evidenta lucruri peste care trecem mai usor cu vedere in mod obisnuit. Precum ineptiile livrate pe banda rulanta in comentariile facute in mass media de jurnalisti dar si de oameni politici. Inepta a fost si ati