Suntem fruntaşi la demolat instituţii, la desfiinţat proceduri şi cutume Sunt multe moduri în care o democraţie poate să moară. Unele au sfârşit sub ocupaţii străine. Altele au eşuat în regimuri autoritare sau direct în haos, din cauza corupţiei sau a incapacităţii de a gestiona tensiuni sociale ori interetnice.
Dar ce-aţi zice de o democraţie care să se prăbuşească în interior, păstrând la vedere doar faţada? Ar fi probabil mult dacă am spune că România avansează pe acest drum. Dar nu ar fi exagerat să spunem că există semne.
Intrăm într-o perioadă electorală, vom trece prin alegeri locale şi, pentru prima dată, preşedinţii de consilii judeţene vor fi desemnaţi prin vot direct. Vor fi primele alegeri locale într-o Românie care se pregăteşte să primească miliarde de euro din fondurile structurale şi de coeziune.
Ce miză! Vor veni alegerile parlamentare, cu un nou tip de vot. În 2009, va avea loc un nou scrutin pentru Parlamentul European şi, în fine, va fi cursa prezidenţială. Minunat prilej pentru o mare dezbatere naţională. Totul ar putea fi revăzut, reconstruit: administraţia locală şi relaţia ei cu cetăţeanul, reabilitarea dezbaterii parlamentare, locul României în Uniunea Europeană, reaşezarea raporturilor dintre preşedinte şi guvern. Proiecte să fie!
Vise. Suntem fruntaşi la demolat instituţii, la desfiinţat proceduri, la ridiculizat cutume. Democraţia românească încetează, pe zi ce trece, să mai fie un joc cu reguli clare, purtat în instituţii demne de respect. Instituţiile democraţiei - partide, consilii locale şi judeţene, Parlament - au ajuns deja nişte ruine în care nicio politică publică şi niciun proiect naţional nu mai pot fi amenajate. Desigur, nimeni nu va desfiinţa aceste instituţii – cine şi-ar putea permite? Din ele poate rămâne însă numai faţada arătată lumii de pe trotuar.
