FLORIAN BICHIR: "Ce s-a întâmplat la Bucureşti cu ocazia summitului se ştie: 54 de militanţi anti-NATO au fost încercuiţi de poliţie, duşi la secţie şi identificaţi."

Unii dintre ei au plecat destul de şifonaţi, după întâlnirea cu mascaţii, care au făcut exces de zel. Evident, tinerii aveau dreptul să protesteze, să-şi spună oful, pentru că trăim într-o lume liberă, într-o democraţie. Cu toate acestea, autorităţile române s-au comportat aidoma poliţistului Pristanda din „O scrisoare pierdută“, de Caragiale, „curat violare de domiciliu, da’ umflaţi-l!“.

Să fim nişte oameni serioşi şi să recunoaştem că scuza poliţiei - că directorul şi paznicul halei pe care o închiriaseră militanţii anti-NATO au fost agresaţi, iar identificarea lor nu s-a putut face la faţa locului - e ridicolă. Nu trăim în România? Apar zeci de mascaţi, înarmaţi până-n dinţi ca nişte ninja pentru că şi-a luat-o peste ochi un paznic? În realitate, aşa-zişii anarhişti erau filaţi încă de la graniţă şi cred că serviciile secrete pot spune mai bine decât ei ce au făcut minut cu minut în România. Şi în Germania, astfel de organizaţii sunt monitorizate la sânge şi să nu ne închipuim că autorităţile germane n-au anunţat Bucureştiul cine şi cu ce gânduri vine în Bucureşti.

Alta este întrebarea care se pune şi care datează din antichitate. Poţi folosi forţa pentru a apăra democraţia? E justificată violenţa când vorbim de libertatea cetăţeanului? Nu se anulează aceste două noţiuni, când sunt alăturate? Poţi, în numele binelui statului, să limitezi drepturile cetăţeneşti? Aceeaşi dezbatere e în toi în Statele Unite, de la atentatele din 11 septembrie 2001, pentru că autorităţile de peste Ocean şi-au luat de la sine puterea de a supraveghea corespondenţa, inclusiv electronică a cetăţenilor.

Să revenim la anarhiştii noştri, deşi e mult spus ai noştri, pentru că