"Cei care mi-au cerut demisia sa nu-si tina rasuflarea pana atunci!“ Asa grait-a Adrian Cioroianu catre colegii sai de partid, care, milosi din fire, s-au gandit sa-i curme suferinta si sa-i faca vant din guvern. Sa-l scuteasca de umilinta cotidiana de a intra pe poarta Ministerului de Externe si de a observa, cu coada ochiului, dispretul de pe chipul portarului.
Ministrul le-a dat insa cu flit, cu un calm englezesc frate cu impertinenta: „Don’t hold your breath!“. Semn ca stie si alte limbi decat cea a licuricilor: „yes, yes, of course“. Asa spulberat-a Adrian Cioroianu sperantele celor care vor ca Romania sa aiba un om competent in fruntea diplomatiei. Ce ar trebui sa faca acestia ca sa scape Romania de el? Sa se apuce de yoga, sa se stranga intr-o spirala cosmica si sa-si tina respiratia pana isi dau duhul sau devin anaerobi? Sincer, nu stiu daca ar fi suficient pentru a-l convinge pe Cioroianu sa realizeze, fie si in ultimul ceas, ca este un dezastru.
Este socant sa vezi ca un barbat nu mai are niciun dram de demnitate care sa-l faca sa renunte. Este stanjenitor sa observi ca un om politic se incapataneaza sa pretinda ca este bun de ministru de externe, cand toti din jurul sau ii spun ca are o prestatie lamentabila. Este gretos sa remarci ca un politician se agata cu dintii de un scaun pe care nu-l merita nici cat negru sub unghie. Este incredibil sa constati ca Adrian Cioroianu mai este inca ministrul de externe al Romaniei.
Cand ministrul de externe a rostit celebrele vorbe „yes, yes, of course“, mi s-a parut firesc. Am luat, desigur, act de servilismul desantat al ministrului din intalnirea cu Condoleezza Rice, dar mi-am spus: „Eh! Asta e! Nu e nici primul, nici ultimul. La ce sa te astepti cand ai un presedinte care vede strategia de politica externa a Romaniei ca pe un act de licuriciofilie?“.
Cand l-am auzit p
