Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănciulescu: "Sînt cel mai mic dintre cei mari!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 8 aprilie 2008 ·

Aflat pe poziţia a 6-a a celor mai prolifici atacanţi români din toate timpurile, Dănciulescu spune că mai are de muncă pentru a-şi face loc printre marile glorii

Pentru Ionel Dănciulescu, golul victoriei marcat la Galaţi (1-0) înseamnă mai mult decît trei puncte aduse lui Dinamo. O reuşită ce l-a propulsat pe primul loc în topul marcatorilor în acest sezon, cu 15 reuşite, şi care l-a ajutat să ajungă la golul cu numărul167 în prima divizie, devansîndu-l pe Victor Piţurcă (166 de goluri) în topul celor mai buni golgeteri ai României.

- Danciu, ai reuşit să înscrii mai multe goluri decît Victor Piţurcă, eşti fericit?

- Sincer vă spun că nu sînt foarte entuziasmat, pentru că Dinamo se află într-o situaţie delicată în acest moment. E normal să existe o satisfacţie, dar nu mă pot bucura. Acum mă gîndesc doar să-mi ajut echipa şi să terminăm cu bine acest sezon, pe un loc de cupă europeană. Sînt supărat că nu pot evolua cu Pandurii din cauza acelui cartonaş galben din finalul partidei de la Galaţi. Îi voi încuraja pe băieţi şi sper să învingem.

- Cum e să fii în top-ul celor mai prolifici marcatori din România?

- Eu sînt cel mai mic dintre toate fostele glorii din acest clasament. Toţi au fost mari fotbalişti, care au realizat foarte multe lucruri bune pentru fotbalul românesc. Eu mai am mult de muncit pentru a ajunge mare, deocamdată îmi fac datoria pentru Dinamo.

- Te-ai gîndit vreodată că vei marca atîtea goluri?

- Niciodată nu mi-am propus să înscriu un anumit număr de goluri, aşa a fost să fie, tot ce am realizat a venit de la sine.

- La vară ce se întîmplă, pleci sau rămîi la Dinamo?

- Eu mi-am exprimat dorinţa să rămîn, mă simt ca acasă în Ştefan cel Mare şi mai am doi ani de contract. Vreau din tot sufletul să mai joc pentru Dinamo, dar vom vedea la vară ce va fi.

"În s

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 51 minute
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 20 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 2 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°