Cinci tineri din Măieruş au fost prinşi de poliţiştii comunitari după ce au intrat, fără jenă, ziua în amiaza mare, în nişte gospodării din municipiul Braşov şi au furat fier vechi. Cei cinci au dat lovitura, duminică, în jurul orelor 11.00, pe strada Neagoe Basarab. Unul dintre locatarii din zonă a sesizat Poliţia Comunitară. „Patrula mobilă, formată din poliţişti comunitari ai Biroului de Ordine Publică 1 din Centrul Vechi, s-a deplasat cu operativitate în zonă şi a reuşit prinderea făptuitorilor. Aceştia sunt Codruţ G., în vârstă de 18 ani, Ioan M., de 19 ani, Călin G., de 18 ani, Vasile G., de 23 de ani şi Dumitru M., de 20 ani, toţi cu domiciliul în localitatea Măieruş”, a declarat Marcel Chirilă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei Comunitare Braşov. Cei cinci suspecţi au fost predaţi Secţiei 1 de Poliţie Braşov pentru continuarea cercetărilor şi pentru luarea măsurilor legale care se impun în acest caz. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunii de furt calificat, tinerii riscă între 3 şi 15 ani de închisoare. Cinci tineri din Măieruş au fost prinşi de poliţiştii comunitari după ce au intrat, fără jenă, ziua în amiaza mare, în nişte gospodării din municipiul Braşov şi au furat fier vechi. Cei cinci au dat lovitura, duminică, în jurul orelor 11.00, pe strada Neagoe Basarab. Unul dintre locatarii din zonă a sesizat Poliţia Comunitară. „Patrula mobilă, formată din poliţişti comunitari ai Biroului de Ordine Publică 1 din Centrul Vechi, s-a deplasat cu operativitate în zonă şi a reuşit prinderea făptuitorilor. Aceştia sunt Codruţ G., în vârstă de 18 ani, Ioan M., de 19 ani, Călin G., de 18 ani, Vasile G., de 23 de ani şi Dumitru M., de 20 ani, toţi cu domiciliul în localitatea Măieruş”, a declarat Marcel Chirilă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei Comunitare Braşov. Cei cinci suspecţi au fost predaţi Secţiei 1 de Poliţie Braşov pentru cont