Daniel Sandru Abordarea procedurala a politicii democratice spune ca aceasta e arta de a reusi sa cumulezi cat mai multe voturi. Se impune, deci, legitim, cel care - fie ca vorbim de un partid ori de un candidat - reuseste sa adune optiuni pe modelul "fara numar". O astfel de perspectiva rezolva insa numai la modul minimalist chestiunea politicii democratice. Si asta pentru ca politica democratica nu implica numai o abordare cantitativa. Cu alte cuvinte, politica democratica nu poate fi, exclusiv, doar o teorie a numerelor. E-adevarat, asta stim noi, pe plaiul mioritic, deopotriva politicieni si electori, c-ar insemna democratia.

Asta a retinut memoria noastra colectiva din cursul scurt de democratie predat de cei care s-au vanturat prin demnitatile publice, alesi sau numiti, in ultimii 18 ani. Si asta tindem sa reproducem in continuare, dincolo de faptul ca noul sistem electoral ar trebui sa aduca noi variabile in ecuatia politicii mioritice. Sa ne uitam, bunaoara, la modul in care discutam despre candidatii la presedintia Consiliilor Judetene sau la Parlamentul Romaniei - cutare va rupe, prin plecarea sa din partid, "un numar" de X voturi; cutare va castiga sigur in nu's ce zona, pentru ca se bazeaza pe "un numar" de Y voturi; cutare va asigura succesul partidului sau in nu's ce circumscriptie printr-un "numar" de Z voturi. In toate aceste contexte, reflectorul politicii se plimba unilateral de la candidatul ori partidul X, Y sau Z inspre niste "numere" abstracte. Ceea ce conteaza nu e ca ele indica matematic niste oameni reali, ci numai daca suma lor indica "mai mult" sau "mai putin". De 18 ani, sub masca unei democratii schioape si construite din spectacol, cinismul da tonul politicii din Romania. Noi, "numerele", nu suntem decat ceva impersonal. Numerotati ca niste vite, suntem plimbati de politicieni pe bulevardul promiscuu ale carui trotuare