Odată cu avansul tehnologiei şi al societăţii de tip „Big Brother”, vor dispărea probabil şi multe dintre tertipurile la care recurgeau până acum angajaţii, promit oamenii de ştiinţă. Primul proiect menit să pună lucrurile la punct este „Nox Defence”.
Acesta se bazează pe aşa-numitul „praf inteligent” (microcipuri şi microreceptori invizibili cu ochiul liber, care acoperă un teritoriu pentru a urmări deplasarea oamenilor sau a obiectelor), care îi va împiedica de acum înainte pe angajaţii mai puţin oneşti să fure din marfă, potrivit Futura Sciences. Aceste microcipuri vor fi presărate peste tot, în timp ce microcaptatori vor fi implantaţi în pereţi, tavan, podele, astfel încât „hoţii şi intruşii să nu vadă nimic: numai personalul de securitate cunoaşte existenţa sistemului, iar personalul este şi el supravegheat fără să ştie”, se arată în proiect. Nano-instrumentele de supraveghere vor putea fi amplasate chiar şi în închisori ori în „locuri unde se pot produce crime”.
Nox Defense se activează atunci când un cip RFiD intră sau iese din perimetrul securizat şi alertează mai departe serviciile de securitate, printr-un simplu SMS.
Sisteme împotriva furtului de timp
Şi dacă în curând angajaţii nu vor mai putea fura obiecte de la locul muncii, deja ei nu mai pot fura nici din timpul pe care trebuie să îl petreacă la locul de muncă. Atunci când vin şi când pleacă de la job, angajaţii din mai multe oraşe americane sunt obligaţi să se identifice, prin introducerea palmei într-un scanner special aflat la intrare. Acesta înregistrează cu exactitate ora sosirii şi plecării, informaţie ce se va regăsi, mai târziu, în cecul pe care îl primesc pentru munca prestată. Aparatul scanează de fapt amprenta fiecărui angajat. Industria ia amploare pe zi ce trece – doar în New York au fost cheltuiţi 410 milioane de dolari pe asemenea scannere.
Totuşi, dincolo