Dincolo de imaginile unui Bucureşti confundat pînă acum ba cu Sofia ba cu Budapesta cu ce ne-am ales? Ce-au cîştigat ai noştri, ca agendă, din întîlnirea cu mai marii lumii? Am fost primii care am salutat invitarea Ucrainei în NATO.
Dincolo de imaginile unui Bucureşti confundat pînă acum ba cu Sofia ba cu Budapesta cu ce ne-am ales? Ce-au cîştigat ai noştri, ca agendă, din întîlnirea cu mai marii lumii? Am fost primii care am salutat invitarea Ucrainei în NATO. Ucraina nu este aia care umblă prin Delta Dunării ca prin bătătura personală? Nu e aia care face deja plajă pe Insula Şerpilor românească? Nu e ţara care ne datorează o droaie de gologani pentru Krivoi Rog? Era normal să zicem da invitării Ucrainei în NATO, dar cu condiţia să-şi reglementeze nişte raporturi de civilizată vecinătate cu România.
Am trăit rare clipe de înălţare sufletească. Mîndria patriotică zvîrlită la haine vechi a fost redescoperită nouă, periată de scame şi obligată să defileze pe strada mare. Au absentat clopotele bisericilor pentru ca Summitul NATO, care a stat trei zile în gazdă la Bucureşti, să nu fie confundat cu Sfintele Sărbători de Paşti. Străzi fardate, panseluţe peste tot, preşedintele însuşi pe post de amfitrion dă mîna cu Bush, elegant şi natural, de parcă i-ar fi sosit o rudă apropiată de la Constanţa. Doamna Maria, întîia consoartă a întîiului român NATO, catifelată şi sfioasă, între Putin şi American, generali cu fireturi. Alianţa militar-defensivă se ţine în casa făcută de Ceauşescu. Oricît de cocoş se dă Sarkozy şi de plictisită madam Merkel, n-au cum să nu observe că “magaoaia” dictatorului e o construcţie impresionantă. Au asudat la ea cei mai importanţi arhitecţi şi ingineri români, iar în betoane stau oasele multor Ane şi Meşteri Manole. Ce Pentagon?, m-am fălit eu. Am fost acolo. Pentagonul e doar funcţional şi fad. Oaspeţii au cuvîntat din hol
